Pentru a putea respecta reducerea deficitului, avem nevoie de stabilitate economică și continuarea reformelor și a investițiilor din guvernarea PSD.
Pentru prima dată după 35 de ani, în România se construiesc spitale regionale, se modernizează sute de secții la standarde internaționale, iar angajații din sistemul medical vor ajunge la salarii comparabile cu cele din alte state ale UE.
Deciziile politice din următoarea perioadă vor influența direct nivelul de trai al cetățenilor.
Într-un peisaj politic agitat, unde interesele globaliste încearcă să manipuleze și să deturneze voința populară, se conturează tot mai clar o realitate surprinzătoare: succesul lui Călin Georgescu.
În 24 noiembrie voi, dragi clujeni, ați decis că schimbarea stă în votul vostru. Ne-ați arătat asta prin votul copleșitor acordat la Cluj singurului candidat cu adevărat de dreapta, Elena Lasconi, prin cele 105.733 de voturi acordate ca
Alergatul este una dintre cele mai accesibile și eficiente forme de exercițiu fizic. Nu necesită un abonament la sală, iar beneficiile pentru sănătate sunt incontestabile.
Candidata la alegerile parlamentare din 1 Decembrie a fost întrebată care crede că sunt cele mai mai probleme cu care se confruntă România, în momentul de față?
Social democrații avertizează despre riscul unei noi guvernări de dreapta, ca în pandemie, când liderii politici petreceau fără măști sau restricții, iar românii erau închiși în case.
O guvernare de dreapta ar putea face din 2025 anul austerității în România. Ilie Bolojan, noul președinte PNL, a afirmat public, în repetate rânduri, că există un obiectiv major al Planului său de Austeritate.