Pentagonul a deplasat aproximativ 1.600 de soldaţi ai armatei americane în regiunea Washington, D.C., a anunţat marţi Pentagonul, după mai multe nopţi de proteste şi violenţe, informează miercuri Reuters.
Primarul oraşului american New York, Bill de Blasio, a prelungit până la sfârşitul săptămânii interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, după ce protestele care au continuat luni în urma uciderii afro-americanului George Floyd de către poliţie au fost urmate în timpul nopţii de jafuri care au devastat magazinele emblematice din Manhattan, potrivit agenţiilor DPA, EFE şi AFP.
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat marţi că va oferi paşapoarte câtorva milioane de locuitori din Hong Kong şi, posibil, acces la cetăţenia britanică dacă China va insistă asupra impunerii noii legi privind securitatea naţională, informează AFP şi Reuters.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a prezentat câteva probleme ale sistemului de sănătate care au ieşit la iveală în perioada pandemiei de coronavirus, şi a propus un pact pe sănătate.
Studiul de seroprevalenţă a infecţiei SARS-CoV-2, coordonat de Institutul Naţional de Sănătate Publică, va avea loc în perioada iunie - septembrie, potrivit unui ordin al ministrului Sănătăţii.
Analiza prezintă preţurile cazărilor la hotelurile de 3, 4 şi 5 stele din principalele staţiuni din România, Bulgaria și Grecia.
Bugetele federaţiilor sportive pentru 2020 vor fi corectate în funcţie de impactul pandemiei de coronavirus asupra activităţii fiecăreia, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe
Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică au trimis spre izolare/carantină la locuinţă 11.300 de persoane, în ultimele 24 de ore, în urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua privind persoanele care au intrat &i
Noul coronavirus nu a cauzat niciun deces în Spania în ultimele 24 de ore, o premieră în ultimele trei luni, au anunţat luni autorităţile de la Madrid, potrivit AFP şi EFE.