Avertizarea cod galben a fost prelungită până duminică, la ora 08.00, în 20 de judeţe din nordul, estul, centrul şi vestul ţării, în zona de munte stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, iar vântul va avea la rafală peste 70 de kilometri la oră.
Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat vineri că relaţiile sale cu preşedintele rus Vladimir Putin sunt "în regulă" şi nu sunt tensionate, potrivit postului de televiziune Rossia 24.
Pavilionul României la Expoziţia Mondială Milano 2015 cu tema "Hrănirea planetei, energie pentru viaţă" va fi situat în zona centrală a sitului expoziţional, iar prezentarea tematică va evidenţia priorităţi naţionale precum agricultura sustenabilă, biodiversitatea, energiile regenerabile, inovarea.
O ceremonie naţională în memoria fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, decedat joi la vârsta de 95 de ani, va avea loc la 10 decembrie pe stadionul din Soweto, urmând ca înhumarea să aibă loc la 15 decembrie, în satul său Qunu (sud), a anunţat vineri preşedintele Jacob Zuma, citat de AFP.
Regiile autonome aeroportuare de interes local vor putea primi bani până la finele anului viitor din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, iar sumele vor fi repartizate de către Ministerul Transporturilor pentru cheltuielile de investiţii, potrivit unui proiect de ordonanţă publicat de MFP.
Peste 10.000 de locuri de muncă sunt vacante în toată ţara, cele mai multe fiind înregistrate în Capitală şi în judeţele Cluj, Prahova, Braşov, Iaşi, Satu-Mare, Ilfov şi Arad, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, întrebat despre acuzaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia este un premier "profund corupt", că are treburi mult mai importante de făcut, însă se bucură că preşedintele a răspuns măcar pe jumătate apelului său la responsabilitate.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-un discurs ţinut la Facultatea de Teologie, că în această perioadă în care multe lucruri îi despart pe români este nevoie de două simboluri - biserica şi armata - "pentru a ţine calea dreaptă".
Executivul va permite prin HG ordonatorilor principali de credite să depăşească în acest an plafoanele de cheltuieli de personal cu sumele primite de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru plata obligaţiilor restante, potrivit unui proiect de ordonanţă publicat de MFP.