Proiectul hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești face un nou pas înainte.
Vești bune pentru cei care vor să petreacă minivacanța de 1 Decembrie în zona Clujului.
Inspectorii ITM Cluj au aplicat amenzi în valoare totală de 11.500 de lei și au dat 14 avertismente, în urma unor controale desfășurate la angajatori din județ.
Complexul termal Lotus Therm Resort & Spa din Băile Felix va fi operat sub brandul internațional Radisson Blu începând cu primul trimestru din 2027.
Primul strat de asfalt a fost așternut pe încă patru străzi din Turda.
Imagini noi de pe șantierul căii ferate Cluj-Oradea.
Circulația rutieră va fi reorganizată pe trei străzi din municipiul Turda, unde vor fi instituite sensuri unice și vor fi amenajate noi locuri de parcare.
Modernizarea Minei Iosif de la Salina Turda se apropie de etapa începerii lucrărilor.
Guvernul își menține angajamentul de a elimina, de la începutul anului 2027, o taxă care a stârnit numeroase nemulțumiri în rândul mediului de afaceri.
Începând din această săptămână, CFR Călători a modificat repartizarea vagoanelor bar-bistro și bar în compunerea trenurilor.