PCR (da, Partidul Comunist Român!) s-a reînfiinţat sâmbătă. Fostul partid Alianţa Socialistă a considerat că doctrina socialistă e cam "soft", iar vremurile se pretează mai bine la “hardul” comunist.
Meciul amical dintre Universitatea Cluj şi SC Znojmo, programat pentru această seară la ora 19 ora României, în cantonamentul din Austria al clujenilor, a fost anulat.
Nu am greşit numele, cum aţi putea crede. Între relaţiile secrete sau la vedere ale preşedintelui României, ultimele cinci zile ne-au demonstrat că domnul preşedinte are o relaţie mai mult decât specială cu încă o muză. Istoria ne spune că ar fi sau, mai corect, ar fi fost tot... blondă.
În nebunia generală, cu care ne-a blagoslovit PDL şi Traian Băsescu, în special, clasa politica românească, în general, şi criza economică, în particular, iată că mai există şi o urmă de speranţă. Evident, speranţa sunt copiii.
Fost strateg-şef al partidului şi ex-lider al organizaţiei judeţene Cluj a PSD, Vasile Dâncu (foto) este de părere că aceasta trebuie complet restructurată. El consideră că relansarea social-democraţilor clujeni nu se poate face cu “sinecurişti formataţi pe funcţii, care au fraternizat cu Vanghelie”.
CORESPONDENŢĂ SPECIALĂ DIN AUSTRIA Slovacul a avut ocazia să joace împotriva unor vedete precum Kluivert, Ronaldinho sau Overmars.
Câţiva literaţi clujeni au spart mitul artistului fără abilităţi tehnice şi au creat bloguri sau site-uri în spaţiul virtual.
Printr-o hotărâre a Consiliului de Administraţie (CA) al Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB), cadrelor universitare cu angajamente în afara universităţii li se cere să-şi clarifice situaţia contractuală în termen de o săptămână, altfel vor fi trecuţi în sistemul de plată cu ora şi nu li se vor mai contrasemna programele europene.