Ministerul Educaţiei anunţă că, în urma unui chestionar completat de părinţi şi elevi, peste 75% dintre aceştia consideră că temele pentru acasă sunt multe, obositoare şi ocupă foarte mult timp liber, pe de altă parte aceştia precizând că ele sunt necesare pentru îmbunătăţirea învăţăturii.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat OUG 23/2017 privind plata defalcată a TVA, cu voturi 163 ”pentru” şi 95 ”împotrivă”, proiectul de lege urmând să fie trimis preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a ajuns, miercuri seară, la Palatul Regal din Capitală, fiind întâmpinat şi aplaudat de sute de oameni, acolo unde va rămâne până sâmbătă, când va avea loc înmormântarea la Curtea de Argeş.
Finlanda va părăsi Uniunea Europeană şi se va poziţiona ca Elveţia pentru a îşi proteja independenţa, în cazul în care Laura Huhtasaari, candidatul prezidenţial din partea partidului eurosceptic Adevăraţii Finlandezi, va câştiga alegerile din luna ianuarie, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a anulat, miercuri, sancţiunea excluderii din magistratură în cazul Cameliei Bogdan, înlocuind-o cu mutarea disciplinară, pe o perioadă de 6 luni, la Curtea de Apel Târgu Mureş, începând cu 15 ianuarie 2018, decizia instanţei fiind definitivă.
CCR a precizat, miercuri, în motivarea respingerii sesizărilor PNL şi USR privind modul în care a fost înfiinţată Comisia specială pentru Legile Justiţie, că Parlamentul poate constitui comisii speciale, acestea fiind reglementate de Constituţie.
Alexandru Popescu, tatăl tinerei în vârstă de 25 de ani, ucisă în staţia de metrou Dristor 1, a declarat că agresoarea nu are ce să caute în libertate. ”Instituţiile statului să o ţină legată”, a spus bărbatul.
Femeia suspectată că a ucis o tânără la metrou scria mesaje incoerente pe pagina sa de socializare şi pretindea că a fost abuzată sexual de către fratele ei, spunând că a intrat în greva foamei pentru că nu i se face dreptate.
Uraganul Irma, iPhone 8, Meghan Markle, logodnica prinţului Harry al Marii Britanii, şi "prădători sexuali" de la Hollywood - Matt Lauer, Harvey Weinstein şi Kevin Spacey - se numără printre cele mai populare căutări pe Google, la nivel global, în 2017.