Plenul Senatului a adoptat tacit propunerea legislativă privind apărarea împotriva incendiilor prin care beneficiarii construcţiilor vor fi obligaţi, până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, să amplaseze deasupra intrărilor panouri de înştiinţare despre lipsa autorizaţiei.
Audierile în Comisia de anchetă privind arhiva SIPA continuă miercuri, de la ora 13, cu audierea foştilor miniştri ai Justiţiei Tudor Chiuariu şi Titus Corlăţean, urmaţi de fostul procuror general al României, Ilie Botoş.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut miercuri la 1,89%, de la 1,87%, cât a fost cotat marţi, conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR).
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, a declarat, marţi, că proiectul de ordonanţă care modifică Legea nr. 233/2016 privind parteneriatul public-privat este finalizat, în prezent fiind în curs de avizare la Ministerul Finanţelor.
Premierul Mihai Tudose a participat la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, patronatele dând asigurări că trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat nu va reduce salariile angajaţilor.
Fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, poate fi eliberată pentru că a absolvit în detenţie un curs cu media 10.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, extinderea atribuţiilor pe care le au jandarmii pentru ca aceştia să poată constata comiterea unei fapte penale la a cărei săvârşire au asistat, urmând să înştiinţeze apoi autoritatea competentă.
Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a Băncii Mondiale care i-a adus la cunoştinţă că instituţia financiară a decis să ofere asistenţă în ceea ce priveşte implementarea proiectului autostrăzii Ploieşti-Braşov.
43 de elevi şi patru profesori însoţitori din Luduş au fost evacuaţi, marţi, pe Autostrada Transilvania, în urma unui incendiu izbucnit la autovehiculul în care se aflau, nefiind rănită nicio persoană