Mircea Geoană a declarat marţi seara, că, potrivit analizei sale, guvernul va fi schimbat "în câteva săptămâni", la începtul sesiunii parlamentare şi că actualul Cabinet Ponta va fi înlocuit cu un guvern minoritar, cu susţinere parlamentară.
Rusia a revendicat marţi, la Naţiunile Unite, suveranitatea asupra a peste un milion de kilometri pătraţi în regiunea Arctica, într-o zonă bogată în hidrocarburi, informează site-ul ziarului Le Figaro.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă României să tempereze amploarea şi viteza de implementare a măsurilor de politică fiscală, precum şi noile planuri de cheltuieli pentru a reuşi să reducă treptat datoria publică, să relaxeze povara fiscală şi să finanţeze proiecte noi.
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a precizat, luni, în contextul discuţiilor privind reexaminarea Codului Fiscal, că reducerea TVA ar putea fi aplicată în două etape, astfel încât taxa pe valoarea adăugată să fie redusă la 21% de la 1 ianuarie 2016 şi la 19%, de la 1 iulie.
Proiectele de legi în domeniul achiziţiilor publice se vor afla în dezbatere publică până la 31 august, conform Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Curăţarea statuii ecvestre din bronz a lui Matei Corvin, vandalizată săptămâna trecută după ce a fost vopsită parţial cu o vopsea de culoare maro, costă 4.000 de lei, banii urmând să fie alocaţi de Consiliul Local.
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au scăzut cu aproape 1 miliard de euro în luna iulie, de la 30,11 miliarde euro în iunie la 29,15 miliarde euro, ca urmare a plăţilor în contul unei emisiuni de obligaţiuni a Ministerului Finanţelor Publice.
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat luni că Emil Boc s-a înscris în cursa pentru desemnarea candidatului liberal pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a amânat depunerea candidaturii pentru un nou mandat la alegerile locale din 2016, în cadrul procedurii interne a PNL, anunţând conducerea partidului că trebuie să rezolve, mai întâi, problema deşeurilor şi să finalizeze proiectele cu fonduri europene.