Papa Benedict al XVI-lea a îndemnat credincioşii - cu ocazia slujbei Angelus, oficiată duminică în Piaţa San Pietro de la Vatican - să renunţe la egoism, să facă "voia lui Dumnezeu", să combată răul şi să nu ceară în rugăciuni "succes sau bunuri materiale", scrie ziarul Il Messaggero.
Ada Solomon, producătoarea filmului "Poziţia copilului", care a câştigat Ursul de Aur la Berlinala 2013, a declarat la întoarcerea în România că filmul este un ambasador extraordinar, cinematografia fiind cel mai bun brand de ţară pe care îl are România în acest moment.
Antrenorul lotului olimpic feminin de gimnastică, Octavian Bellu, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, în ziua în care împlineşte 62 de ani, că nu-şi doreşte nimic altceva decât sănătate.
Filmul românesc "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, recompensat sâmbătă seară cu trofeul Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, a fost achiziţionat pentru piaţa de film germană şi cea franceză.
În 1673 a încetat din viaţă Moliere (Jean Baptiste Poquelin), dramaturg francez, autor a numeroase piese în versuri sau proză, în care a ridiculizat vicii ale spiritului sau ale societăţii („Avarul”, „Mizantropul”) (n. 15 ianuarie 16 22).
Regizorul Tudor Giurgiu a declarat că poate după ce filmul "Poziţia copilului" a primit trofeul Ursul de Aur la Berlinală autorităţile din România se vor trezi şi vor înţelege că în cazul cinematografiei este necesară o altă abordare
"Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, a fost marele câştigător al celei de-a 63-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (7 - 17 februarie). Berlinala, al doilea festival de film european după Cannes ca importanţă, este în mod tradiţional deschisă producţiilor cu buget mic.
Fotbalistul echipei Internazionale Milano, Diego Milito, care s-a accidentat la genunchiul stâng la meciul cu CFR Cluj, din Liga Europa, a fost operat cu succes, sâmbătă după-amiază, la o clinică din Pavia.
Atitudinea elitei politice din România în cazul steagului secuiesc riscă să afecteze grav cooperarea cu Ungaria, afirmă ministrul ungar de Externe, Janos Martonyi, citat de MTI. Într-un interviu acordat vineri postului tv M1, Martonyi a declarat că presa din România a jucat un rol crucial în dramatizarea cazului arborării steagului secuiesc, subliniind că au putut fi auzite şi voci moderate.