Un avion al companiei Tarom a fost avariat uşor după ce a fost lovit de un fulger la aterizarea pe aeroportul din Istanbul, însă pasagerii sunt în siguranţă, majoritatea fiind redirecţionaţi pe un alt zbor.
Administraţia Naţională de Meteorologie va emite cod galben de polei pentru vestul ţării de duminică noapte până luni la prânz şi cod galben de ceaţă în sud şi est pentru luni, a anunţat directorul ANM, Ion Sandu, care a precizat că din 18 ianuarie vor reveni ninsorile.
Prima zi de vânătoare de pe domeniul de la Balc, judeţul Bihor, organizată de omul de afaceri Ion Ţiriac, s-a încheiat sâmbătă, evenimentul desfăşurându-se pe parcursul a două runde, potrivit ProTv.
Cele cinci persoane reţinute de DIICOT Neamţ în cazul tentativei de asasinare a lui Bogdan Mararu, la Piatra Neamţ, au fost arestate preventiv, sâmbătă seară, de Curtea de Apel Bacău.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, spune că, pentru ca personalul medical să fie motivat să rămână în ţară, trebuie să se facă modificări legislative prin care să existe un "statut de plată după performanţă", după criterii obiective şi transparente, a celor care lucrează în sistem.
Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au ajuns sâmbătă la vila de protocol de la Predeal, unde vor petrece sfârşitul de săptămână.
Un număr de 43 de instanţe s-au pronunţat în favoarea revocării judecătorului Cristi Danileţ din Consiliului Superior al Magistraturii, 538 de judecători au votat pentru îndepărtarea acestuia din CSM, 110 împotrivă şi 63 s-au abţinut, ceea ce ridică problema legitimităţii sale în forul magistraţilor.
Instanţele se pregătesc de implementarea noului Cod de procedură civilă, începând cu 1 februarie, din punct de vedere al instrastructurii, echipamente IT, mobilier, Ministerul Justiţiei precizând, într-un comunicat pentru MEDIAFAX, că s-au adoptat măsurile pentru intrarea în vigoare a Cpc.
Operaţiunile portuare au fost sistate, sâmbătă dimineaţă, în porturile constănţene, din cauza ceţii dense, vizibilitatea pe mare scăzând sub o jumătate de milă marină, transmite corespondentul MEDIAFAX.