Pasagerii Wizz Air vor plăti o taxă de zece euro dacă vor să transporte în cabină un bagaj cu dimensiunile mai mari de 42x32x25 centimetri, a anunţat azi, într-o conferinţă de presă, operatorul low cost.
Pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă, aplicate de instanţă, ar putea fi graţiate în întregime, în timp ce infracţiunile pedepsite cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv sau amendă ar putea fi amnistiate, conform unui proiect depus la Cameră.
Şoferii prejudiciaţi în accidente rutiere survenite din vina altor conducători auto urmează să fie despăgubiţi de proprii asigurători RCA, nu de societăţile care au emis poliţele RCA ale vinovaţilor, a declarat vicepreşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Cornel Coca-Constantinescu.
Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) va sesiza azi Parchetul în privinţa săvârşirii de către Dan Diaconescu a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prin inducerea în eroare şi pentru dobândirea fără drept a calităţii de adjudecatar al combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT).
Patru persoane s-au legat, azi, cu lanţuri şi cătuşe de poarta principală de intrare în Palatul Victoria, nemulţumiţi că proiectul minier de la Certej a primit autorizaţie de mediu şi acuzând Guvernul că nu ia măsuri împotriva exploatărilor cu cianuri.
Şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în lndustrie (OPSPI), Remus Vulpescu, a demisionat azi, exprimându-şi public regretul pentru insuccesul licitaţiei de privatizare a Oltchim.
Bate Borisov a furnizat surpriza meciurilor de marţi din Liga Campionilor la fotbal, învingând-o pe Bayern Munchen cu scorul de 3-1.
Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, după şedinţa conducerii USL, că nu s-a discutat în cadrul Uniunii despre Ministerul Sănătăţii în ceea ce priveşte interimatul său, numirea unui alt ministru sau o rocadă, el arătând că nu are de făcut nicio altă propunere la minister până la alegeri.
Condiţiile de creditare pentru finanţările în valută vor fi mai stricte decât pentru cele în lei, dacă populaţia şi firmele care solicită împrumutul nu obţin veniturile în moneda creditului, clienţii trebuind să demonstreze că pot rambursa sumele chiar dacă moneda naţională se depreciază sever.