Ce i-a spus profesoara adolescentei înainte să cadă de pe pervaz / Reacția Inspectoratului Școlar Județean Cluj după tragedie

Ce i-a spus profesoara adolescentei înainte să cadă de pe pervaz / Reacția Inspectoratului Școlar Județean Cluj după tragedie
| Foto: @SEALED

O elevă a Liceului de Arte Vizuale „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca a fost transportată la spital cu traumatisme după ce a căzut, luni, de la etajul I al școlii, în timpul orei de limba engleză.

Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, la data de 22 aprilie, în jurul 14.30, despre faptul că la o unitate de învățământ din municipiu, o elevă din clasa a 10-a ar fi căzut de la etajul 1 al clădirii. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, iar fata a fost transportată la spital.

Într-o primă reacție după incident, reprezentanții ISJ Cluj au transmis că, înainte să cadă, eleva a fost atenționată de profesoară să se dea jos de pe pervazul geamului.

„Din declarațiile profesoarei reiese că eleva s-a dus înspre colegii din spatele clasei, în timp ce profesoara discuta cu un alt elev. Când a văzut-o stând în șezut, pe pervazul geamului din spatele clasei, a atenționat-o să coboare, îndreptându-se spre ea, moment în care fata s-a lăsat pe spate și a căzut în gol.

Precizăm faptul că directorul Liceului de Arte Vizuale „Romulus Ladea” Cluj-Napoca a informat imediat I.Ș.J. Cluj cu privire la incidentul petrecut în spațiul școlii, potrivit procedurii de comunicare a incidentelor în regim de urgență”, a transmis Inspectoratul Școlar Cluj într-un comunicat de presă, citat de hotnews.ro

Polițiștii efectuează cercetări pentru a fi stabilite împrejurările în care a avut loc incidentul și pentru a se lua măsurile legale, au declarat pentru ZIUA de CLUJ, reprezentanții IPJ Cluj.

CITEȘTE ȘI: Ce spun polițiștii despre cazul elevei care a căzut de la geamul unui liceu din Cluj-Napoca
CITEȘTE ȘI: Incident GRAV la o școală din Cluj-Napoca! O elevă a CĂZUT de la etaj și a fost transportată de urgență la spital

Comenteaza