Cele mai fierbinți zile ale verii? România fierbe la 41 de grade. CODUL ROȘU de caniculă a fost extins

Cele mai fierbinți zile ale verii? România fierbe la 41 de grade. CODUL ROȘU de caniculă  a fost extins

Meteorologii au extins avertizările de caniculă, iar miercuri și joi șapte județe din vestul țării intră sub Cod Roșu, cu temperaturi care vor ajunge până la 41 de grade Celsius.

ANM a emis cod roșu de caniculă pentru șapte județe din vestul țării, cu temperaturi de până la 41 de grade, până vineri.

Miercuri și joi, temperaturile maxime vor ajunge la 40-41 de grade în Câmpia de Vest. Pe litoral, valorile se vor menține între 29 și 31 de grade.

Nopțile vor fi tropicale în cea mai mare parte a țării, cu minime de 20-26 de grade. Vineri și sâmbătă, temperaturile vor scădea treptat, dar vor rămâne peste 36 de grade în sud-vest.

Codul Roșu este valabil în județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin, până vineri, 7 august. Temperaturile vor atinge 39-41 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Meteorologii avertizează că valorile ar putea fi comparabile cu recordurile absolute ale lunii august în această zonă. Nopțile vor fi tropicale, cu minime de până la 25-26 de grade.

În același timp, o mare parte din restul țării se află sub Cod Portocaliu - printre care și județul Cluj, și sub Cod Galben, unde temperaturile maxime vor varia între 35 și 39 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Meteorologii anunță că valul de căldură va rămâne persistent până joi, iar abia de vineri va începe să slăbească treptat, restrângându-se spre jumătatea de sud a țării. Până atunci, specialiștii recomandă evitarea expunerii la soare în orele amiezii, hidratarea corespunzătoare și limitarea efortului fizic în aer liber, în special pentru copii, vârstnici și persoanele cu afecțiuni cronice.

Cele mai fierbinți zile ale verii? România fierbe la 41 de grade. CODUL ROȘU de caniculă  a fost extins

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .