Update Foto Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie din Cluj-Napoca, aproape de final
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Apr 2025, 12:02
- Sănătate
- Ascultă știrea
Lucrările la Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie din Cluj-Napoca se apropie de finalizare. Este amplasat pe locul fostului Spital de Medicina Muncii, de pe strada Louis Pasteur.
„Cu doar câteva luni rămase până la finalizare, Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie din Cluj-Napoca prinde tot mai mult contur, nu doar ca o construcție, ci ca un punct de sprijin pentru viitorul infrastructurii medicale specializate din România. Lucrările avansează într-un ritm susținut: în interior, se conturează din ce în ce mai clar funcționalitatea spațiilor medicale. Zonele ATI, sterilizarea și saloanele sunt aproape finalizate, iar echipa noastră lucrează în acest moment cu atenție la finisaje și instalații.” - Construcții Erbașu.
Pe partea de exterior, lucrările includ în prezent „lucrările de împrejmuire și amenajările exterioare, pentru a oferi atât funcționalitate, cât și un cadru adecvat pentru o unitate medicală modernă.”
Investiția depășește 230 de milioane de lei și este acoperită de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj și al Ministerul Sănătății. La realizarea proiectului participă, alături de Construcții Erbașu, companiile Cubicon Invest, Mansart Corporate și Professional Tech Construct Design.
Un corp de clădire a fost ridicat de la zero, iar acesta va fi legat printr-o pasarelă de corpul vechi de clădire care este refăcut complet și recompartimentat.
Secția de Neurochirurgie va cuprinde 79 de paturi și va permite creșterea semnificativă a numărului de cazuri care pot fi asistate, având circuite funcționale și cu o separare completă a zonelor sterile de cele cu acces. Secția va avea un compartiment de neurochirurgie pediatrică.
Secția de Terapie Intensivă va avea în compunere 26 de paturi (în boxe a câte 2 sau 3 paturi) și va cuprinde o unitate de terapie intensivă neuro-vasculară (stroke) și o zonă de terapie intensivă pediatrică. Va permite o mai bună monitorizare a pacienților, gruparea acestora pe patologii, complicații, vârstă, izolarea cazurilor cu patologie infecțioasă, având circuite funcționale.
Blocul operator va avea 7 săli de operații modulare care vor asigura o creștere a rulajului și condiții optime pentru intervenții neurochirurgicale specializate. Va avea sisteme de neuronavigație și neurofiziologie, aparate radiologice mobile C-arm, iar două săli vor avea suplimentar coloanele pentru intervenții endoscopice. Toate sălile de operații vor fi conectate cu sala de conferințe în vederea asigurării procesului de educație și formare a studenților și medicilor rezidenți în domeniul neurochirurgiei, neuroradiologiei intervenționale și neuroanesteziei.
Centrul de primire a urgențelor va cuprinde o zonă de examinare complexă a urgențelor (CT, RMN, Angiografie multiplanară), o sală hibrid multifuncțională, un salon de observare cu 4 paturi, camere de gardă, toate având circuite funcționale. Sala hibrid multifuncțională va permite introducerea unor tehnici terapeutice noi: tratamentul endovascular al anevrismelor intracraniene, tratamentul endovascular în accidente cerebrale ischemice – tratamentul trombolitic iluminal, trombectomie endovascularăangioplastie, stenarea stenozelor arteriale cerebrale, tratamentul endovascular al anevrismelor intracraniene, al malformațiilor vasculare cerebro-spinale și embolizarea preoperatorie a tumorilor hipervasculare.