CFR Cluj, eșec în primul amical al iernii

CFR Cluj, eșec în primul amical al iernii
| Foto: facebook.com/cfr1907

Echipa antrenată de Daniel Pancu a fost învinsă de Gent în cantonamentul din Spania, scor 2-0. 

În primul joc de pregătire al stagiului de iarnă, CFR Cluj s-a duelat cu formația belgiană. Daniel Pancu a apelat la o formulă de start apropiată de cea cu care va aborda cea de-a doua parte a sezonului în prima repriză a partidei.

Cu toate acestea, scorul pauzei avea să fie 2-0 în favoarea celor de la Gent, în urma reușitelor semnate de Kanga (penalty) și Ito.

În actul secund, Daniel Pancu a schimbat mare parte din garnitură, însă nici nou-intrații nu au reușit să pună probleme belgienilor. Astfel, CFR Cluj a pierdut în primul amical al iernii, scor 2-0.

Echipa de start:

Hindrich - Kun, Sinyan, Ilie, Camora - Muhar, Keita, Fică - Cordea, Aliev, Sfait. Au mai evoluat: Vâlceanu, Abeid, Țîrlea, Djokovic, Perianu, Păun, Biliboc, Korenica, Oargă, Radu Alexandru și Crișan. 

Comenteaza