Cine a fost tânărul motociclist care și-a pierdut viața în accidentul de pe strada Făgetului. Făcea parte din Comunitatea Moto Cluj și era căsătorit
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 13:28
- Eveniment
- Ascultă știrea
Comunitatea moto din Cluj-Napoca este în stare de șoc după tragedia petrecută pe strada Făgetului, unde Mihai Adrian Gergely, în vârstă de 37 de ani, și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier.
Reprezentanții Comunității Moto Cluj – Asociația CMC au transmis un mesaj emoționant de rămas-bun pentru colegul și prietenul lor, descriindu-l drept un om implicat, respectat și devotat comunității din care făcea parte.
„Cu nemărginită durere am aflat cu toții în cursul zilei de ieri că colegul și prietenul nostru, Mihai Adrian Gergely, și-a pierdut viața, nevinovat, în urma gravului accident rutier produs pe strada Făgetului din Cluj-Napoca”, au transmis membrii asociației.
Mihai activa în cadrul Asociației Comunitatea Moto Cluj, unde era apreciat pentru implicarea socială, responsabilitatea și calmul său. Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om generos, empatic și mereu gata să ajute.
„Mihai a fost mai mult decât un om de încredere – bun, generos, empatic, calm și foarte cald cu toți, în ciuda staturii lui”, au mai transmis colegii săi.
Moartea sa lasă în urmă o familie îndurerată – soția sa, Alexandra, fratele Tony și părinții lor –, dar și un gol imens în sufletele prietenilor și colegilor din comunitatea moto clujeană.
„În aceste momente cumplite, suntem alături de familia îndurerată și transmitem sincere condoleanțe, întreaga noastră compasiune și putere pentru a depăși această grea încercare. Duminică ne vom întâlni pentru a-l conduce așa cum se cuvine”, au transmis reprezentanții CMC.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, accidentul s-a produs în data de 21 mai, în jurul orei 12:05, pe strada Făgetului din municipiul Cluj-Napoca.
Din primele cercetări reiese că un bărbat de 49 de ani, din Cluj-Napoca, aflat la volanul unei autoutilitare care circula pe o stradă lăturalnică, ar fi pătruns pe strada Făgetului fără să se asigure corespunzător, intrând în coliziune cu motocicleta condusă de Mihai Adrian Gergely, domiciliat în comuna Apahida.
În urma impactului, echipajele medicale sosite la fața locului au constatat decesul motociclistului. Șoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
CITEȘTE ȘI: Cum s-a produs accidentul devastator de pe strada Făgetului din Cluj-Napoca: un tânăr motociclist a murit











