Cluj: Trei persoane arestate pentru tentativă de omor după un atac cu bâte și răngi în plină stradă
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:13
- Eveniment
- Ascultă știrea
Trei bărbați au fost reținuți de polițiști și, ulterior, plasați în arest preventiv, după ce ar fi atacat și lovit cu obiecte contondente trei persoane aflate pe strada Margaretelor din municipiul Turda.
Marți, 7 iulie, trei bărbați de 23, 29 și 31 de ani, toți din municipiul Turda, au fost reținuți într-un dosar penal ce vizează infracțiunile de tentativă la omor calificat, respectiv tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Potrivit polițiștilor, din cercetări a reieșit că, cu o săptămână înainte, în seara de 30 iunie, pe fondul unui conflict anterior, cei trei bărbați, având asupra lor obiecte contondente de tip bâtă/rangă, ar fi agresat trei persoane care se aflau pe strada Margaretelor din municipiul Turda.
„Un bărbat de 32 de ani și o femeie de 63 de ani ar fi fost loviți în zona capului, suferind leziuni care au necesitat îngrijiri medicale, iar un bărbat de 47 de ani ar fi suferit leziuni după ce ar fi încercat să se apere de o lovitură îndreptată spre cap.
Prin acțiunile lor, persoanele cercetate ar fi tulburat în mod grav ordinea și liniștea publică.
În urma activităților investigativ-operative și a probatoriului administrat, la data de 7 iulie a.c., în baza mandatelor de aducere emise de procurorul de caz, cele trei persoane au fost conduse la sediul unității de parchet de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, față de acestea fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”, precizează IPJ Cluj.
Miercuri, 8 iulie, cei trei bărbați au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, care a admis propunerea de arestare preventivă, dispunând arestarea acestora pentru de 30 de zile.
Activitățile de urmărire penală au fost desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Poliției municipiului Turda, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, cu sprijinul specialiștilor Serviciului Criminalistic și al polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.











