O crimă financiară. Făcută chiar de Guvern

Peste două miliarde de euro reprezintă diferenţa, în defavoarea statului român, dintre cotizaţiile pe care le-am plătit la Uniunea Europeană şi banii pe care i-am încasat de acolo.

Suntem, aşadar, importanţi donatori. Şi asta nu fiindcă UE e rea cu noi. Motivul adevărat, uşor de demonstrat de către oricine, este că, pur şi simplu, nu am fost capabili să tragem zecile de mii de miliarde, care ne sunt oferite, pe diferite căi. Întotdeauna, însă, fiind obligatoriu un proiect întocmit la parametri solicitaţi de UE. Este sau nu o crimă să dai din avuţia statului, pentru că nu te pricepi sau pentru că eşti de rea-credinţă, peste două miliarde de euro? Este sau nu o crimă să refuzi să primeşti, în interesul naţiunii, alte zeci de miliarde de euro, care, practic, ne sunt oferite pe tavă? Dacă răspunsul este afirmativ, să vedem cum şi de ce a fost săvârşită crima. Şi ce trebuie să facem pentru a ne reveni?

Chiar dacă România nu s-ar zbate într-o criză economică fără precedent - în mare măsură provocată din interior, printr-o rea guvernare -, tot ar fi trebuit să concentrăm toate eforturile statului pentru a primi uriaşele fonduri pe care Uniunea Europeană ni le pune la dispoziţie, pentru a ne ajuta să ne aliniem, ca nivel de civilizaţie şi bunăstare, celorlalţi membri. Cred că nu este un secret pentru nimeni că principalul motor al unei dezvoltări accelerate - fireşte, nu singurul - sunt banii. Cu cât o ţară creează un sistem mai deschis şi mai atractiv pentru fondurile financiare externe, cu atât ea îşi asigură premisele unei dezvoltări rapide. Banii pot fi atraşi prin legi simple, drepte şi predictabile, prin existenţa unei justiţii corecte, prin distrugerea monopolului de stat şi construcţia unei economii funcţionale de piaţă, printr-o intervenţie cât mai mică a Guvernului în economia privată, prin impozite şi taxe mici, prin încurajarea investiţiilor, inclusiv prin neimpozitarea profitului reinvestit, prin stimularea celor care creează locuri de muncă. Aceasta este o cale generală. Pe care, din păcate, Guvernul nu o utilizează.

Există, însă, în cazul României şi o rezervă specială, poate de o şansă istorică, de a procura sume uriaşe de bani pentru investiţii. Pe scurt, este vorba despre diferitele fonduri date de Uniunea Europeană.

După unele statistici, gradul de absorbţie este de 5 la sută. După alte statistici, mai generoase - autorii fiind mai apropiaţi de cercurile guvernamentale sau de Palatul Cotroceni -, gradul de absorbţie este de 10 la sută. Ce înseamnă asta? Înseamnă că dacă Uniunea Europeană ne oferă, în aceşti ani, 30 de miliarde de euro, noi nu suntem capabili să luăm decât 1,5 miliarde sau cel mult 3. Adică, mai puţin decât cotizăm, tot la Uniunea Europeană, în calitate de membru.

Atâta timp cât asistăm, cu nonşalanţă, la această uriaşă crimă financiară, noi pierdem şi nu câştigăm, fiind membri UE. Din două, una. Dacă nu avem niciun guvern capabil să acceseze banii UE, mai bine ne retragem din organizaţie; sau punem un guvern în stare să-şi concentreze energiile, în acest scop, preocupându-se mai puţin de deturnarea banilor publici, pentru propria clientelă. Nu vreţi să pedepsim crima?