Până la capăt cu Emil Boc

La fel de firească este întrebarea de ce, până la urmă, l-ar schimba Traian Băsescu pe Emil Boc, pe cât de firească este cea vizând sinceritatea preşedintelui atunci când se arată, în principiu, dispus să lase opoziţia să guverneze.

Dacă ne gândim la statutul special al lui Emil Boc, precum şi la situaţia la fel de specială în care se află şeful statului, suntem, mai degrabă, dispuşi să ne imaginăm că el va încerca din răsputeri să-şi menţină protejatul la Palatul Victoria până la capătul mandatului. Şi suntem mai puţin înclinaţi să acredităm ideea că Traian Băsescu îşi va asuma un risc major prin promovarea în funcţia de premier a unei persoane desemnate de opoziţie.

Dacă admitem ipoteza conform căreia Traian Băsescu ar fi dispus, în anumite condiţii, să desemneze ca prim-ministru un reprezentant al opoziţiei, va trebui să vedem care sunt consecinţele în ceea ce priveşte supravieţuirea sa în funcţie. Să ne imaginăm că în această toamnă, într-o moţiune de cenzură iniţiată de PSD, sunt strânse, în parlament, voturile necesare pentru debarcarea guvernului. Acest scenariu ar putea fi realizat în condiţiile în care există o presiune reală a opiniei publice, care s-a săturat de actuala guvernare. Pentru evitarea unor grave tulburări sociale, urmate de o marcantă instabilitate politică, urmare a unui instinct elementar de conservare, parlamentarii UDMR şi unii parlamentari PDL ar putea vota debarcarea guvernului Boc. PDL ar putea face acest lucru, asumându-şi chiar intrarea în opoziţie, pentru a-şi menţine şansele rămânerii în parlament, după viitoarele alegeri.

În această ipoteză, Traian Băsescu are posibilitatea, prin diverse tertipuri, să forţeze Constituţia, aşa cum a mai făcut şi altădată, menţinându-l totuşi pe Emil Boc la pupitrul de comandă de la Palatul Victoria. Însă se expune riscului ca opoziţia să denunţe, în mod convingător, acest gest, să-l suspende şi apoi să-l demită prin referendum. Asta ne-ar conduce, pe cale de consecinţă, la ideea că preşedintele, dorind să evite o asemenea situaţie, va admite, aşa cum nu a făcut altădată, să desemneze un premier ales de opoziţie, constituită într-o nouă majoritate parlamentară. Dar ce garanţie are Traian Băsescu în sensul că, procedând astfel, nu va fi totuşi demis după instalarea noului guvern? Absolut niciuna. Nu pot fi încheiate, în acest sens, documente scrise. Şi chiar dacă ar putea fi încheiate, ele, după cum istoria a arătat de atâtea ori, ar putea fi aruncate, pur şi simplu, în lada de gunoi a acesteia.

Singura soluţie pe care o are preşedintele Traian Băsescu, pentru a-şi putea duce la bun sfârşit mandatul, este să-şi cumpere timp. Iar singura modalitate de a-şi cumpăra timp constă în menţinerea, la Palatul Victoria, a lui Emil Boc. Ceea ce nu exclude o cosmetizare, prin remaniere, a guvernului. O remaniere semnificativă ar putea, cel puţin în viziunea lui Traian Băsescu, să recupereze o parte din credibilitatea pierdută şi să asigure premisele unui nou început. Şi să nu uităm de iluzia, pe care mulţi dintre cei de la putere şi-o fac, în raport cu posibilitatea unei creşteri economice a României, determinată nu din interior, de măsuri guvernamentale, ci de o creştere importată dintr-o Europă revigorată.