Climatul macroeconomic mondial (I)

Evoluţia indicatorilor macro-economici pe parcursul ultimelor luni exprimă deteriorarea climatului macroeconomic pe mapamond.

Aceste evoluţii au fost determinate în principal de provocările cu care se confruntă economiile dezvoltate: în primul rând criza datoriilor suverane (mai acută în Europa), finalul politicilor economice expansioniste implementate în perioada primului val de criză, eficienţa redusă a politicii monetare (capcana lichidităţii), menţinerea problemelor la nivelul sectorului financiar-bancar privat, etc. Iar economiile emergente şi în dezvoltare resimt volatilitatea fluxurilor de capital şi semnalele nefavorabile din sfera cererii din economiile dezvoltate.

De altfel, entităţile responsabile cu implementarea politicilor macroeconomice pe mapamond au conştientizat această deteriorare a climatului macroeconomic şi au început să adopte noi măsuri economice, cu scopul de a preveni o nouă undă de recesiune. Rezerva Federală a demarat recent Operation Twist, Banca Centrală Europeană a recurs la noi măsuri monetare neconvenţionale, Banca Angliei a majorat programul de cumpărare de active, Banca Centrală din Australia a redus dobânda de referinţă, etc.
Însă, în general, guvernele statelor dezvoltate se confruntă cu provocarea consolidării bugetare. Proces care este pus în dificultate de spectrul reîntoarcerii contracţiei. Iar spaţiul de manevră a politicii economice în economiile dezvoltate este foarte redus (nu se poate compara cu perioada primului val de criză) şi aproape inexistent în economiile integrate într-o uniune monetară.

Practic, acest al doilea val de criză din economiile dezvoltate constituie un moment al adevărului: dezechilibrele acumulate pe parcursul mai multor generaţii au atins punctul culminant - este nevoie de ajustare - proces care s-ar putea prelungi pe parcursul mai multor generaţii următoare.
Totodată, dezechilibrele din economia mondială se menţin accentuate, deşi am asistat la unele ajustări în urma primului val de criză economică (deficitul comercial din Statele Unite s-a redus de la 65,7 mld. dolari în iulie 2008 la 25,5 mld. dolari în mai 2009). Deşi exporturile americane au atins valori record în ultima perioadă, deficitul balanţei comerciale s-a accentuat (în august se situa la aproximativ 45,6 mld. dolari).

Însă, spre deosebire de perioada primului val de criză, Europa (măcinată în prezent de criza datoriilor suverane, care pune în pericol sustenabilitatea Uniunii Monetare) pare să piardă din puterea de moderare a disputei comerciale dintre Statele Unite şi Asia.

Iar rigidităţile structurale observate în rândul fiecăreia din cele două categorii de state (dezvoltate pe de o parte, emergente şi în dezvoltare pe de altă parte) vor continua să afecteze mersul economiei mondiale şi în anii următori.

Putem afirma acum că odată cu ieşirea din recesiunea provocată de primul val al celei mai severe crize economico-financiare mondiale din ultimele decenii economia nu a intrat într-un nou ciclu economic. Practic, investiţiile vor semnala când economia mondială va intra într-un nou ciclu economic. Or, exceptând răspunsul sectorului privat la programele de stimulare fără precedent implementate în contextul valul I, nu putem spune că am asistat la relansarea durabilă a investiţiilor.

Totodată, în contextul crizei, dar şi al globalizării, gradul de concurenţă economică între statele de pe mapamond s-a intensificat. Statele care au reuşit să combine avantajele flexibilităţii cu virtuţile rigidităţii au consemnat o performanţă superioară (Germania este un exemplu concret în acest sens).
Iar tendinţa de relocare a fluxurilor de investiţii dinspre economiile dezvoltate spre economiile emergente a fost exacerbată în perioada trimestrelor de criză. Practic, companiile din economiile dezvoltate preferă investiţiile în economiile emergente şi în dezvoltare. Importanţa costului forţei de muncă a atins cote maxime în această perioadă. Astfel, condiţiile la nivelul pieţei forţei de muncă din economiile dezvoltate continuă să se deterioreze.

Pe de altă parte, unele economii au fost mult mai puternic afectate de primul val de criză. Mă refer la economiile mici ca dimensiune, predispuse la şocurile determinate de circulaţia fluxurilor de capital, cu dezechilibre macroeconomice importante şi cu marjă redusă de manevră a politicilor macroeconomice. Practic, pentru aceste economii şocul simetric (primul val al crizei) s-a transformat într-un şoc asimetric (care riscă să devină permanent, cum este cazul statelor din flancul sudic al Zonei Euro).

Fundamental, trebuie menţionat faptul că economia mondială se află în căutarea unoi nou motor de creştere economică. În ultimele decenii consumatorul american a fost motorul economiei mondiale. Rămâne de văzut dacă americanii vor mai avea puterea de a duce economia mondială într-un nou ciclu economic. Deocamdată, sentimentul consumatorilor din Statele Unite este puternic afectat de condiţiile dificile din piaţa forţei de muncă şi din piaţa imobiliară (componenta perspective pentru următoarele luni a indicatorilor de sentiment se situează la nivelul minim din ultimele decenii). De la consumatorul european nu ne putem aştepta la surprize pozitive, rata şomajului din Zona Euro depăşeşte 10%, iar rata de economisire este de câteva ori mai ridicată decât în Statele Unite. Să ne aşteptăm la surprize pozitive din partea asiaticilor? Greu de crezut, dat fiind cultul spre economisire, dar şi dependenţa acestor economii de cererea din economiile dezvoltate.

dr. Andrei Rădulescu