Cum ar arăta România mea. Administrativ-teritorial

În TRANSILVANIA : 1. Bihor-Sătmar-Maramureş ± Sălaj (două/trei din Partium şi vechiul comitat/voevodat al MM ; zonă de frontieră, poate beneficia de fonduri suplimentare din regiunile transfrontaliere ale UE, create cu Ungaria şi Slovacia ; Bihor şi Maramureş dispun de resurse montane deloc neglijabile ; MM şi SM controlează cursul inferior al Someşului ; MM are un potenţial industrial minier care trebuie profund modernizat).

2. Cluj-Bistriţa Năsăud-Mureş ± Sălaj (înclin să plasez aici Sălajul), grupând bazinul Someşurilor, cea mai mare parte din cursul mediu al Mureşului, şi reunind două oraşe care, deşi inegale în resurse şi impact naţional sau internaţional, pot colabora stabilind un set de priorităţi şi se pot coordona în atragerea de investitori. Poziţie crucială pentru a pune în practică o platformă polimodală de transport în Europa central-răsăriteană. Dispare competiţia inutilă între Cluj şi Tg Mureş. Pol tehnologic apt a fi constituit. Ar constitui una dintre cele mai avansate zone ale României, alături de (noul) Banat.

3. Alba-Hunedoara-Sibiu, grupaj pragmatic, cu imens potenţial de absorbţie a fondurilor europene, şi cu priorităţi similare într-o serie de domenii (infrastructură, industrie, turism, agricultură). Au mai lucrat bine în Renaştere, sub alte forme, şi din motive pe care nu le amintesc aici :-)

În Sud-Vest/ noul BANAT : Arad-Timiş-Caraş/Severin. un Banat extins asupra Aradului, nu pentru a stimula rivalităţile între cele două regiuni, ci pentru a include Aradul într-un pol de dezvoltare mult mai profitabil. Dacă între Arad şi Timişoara se vorbeşte de o ireductibilă rivalitate, minţile luminate îşi dau seama că din colaborare complementară a celor două oraşe beneficiile ar fi mult mai largi. Nu insist pe detalii. Şi aici, un pol tehnologic poate fi constituit.

În MOLDOVA trebuie un pic învinsă Natura, care determină axe nord-sud extrem de bine conturate pentru habitatul uman. Am preferat combinaţiile est-vest, reunind judeţele de munte, mai prospere, cu cele estice, de câmpie, marginale teritorial, intenţionând să înlătur motivele care dau naştere regiunii celei mai sărace din UE. Astfel :
1. Suceava-Neamţ-Botoşani-Iaşi ; şi
2. Bacău-Vaslui-Vrancea-Galaţi.
Formatul astfel propus are echilibru teritorial, complementaritate de resurse, şi permite judeţelor marginale o creştere economică mai rapidă.

În DOBROGEA : soluţia se impune de la sine, Constanţa-Tulcea. Orice altă combinaţie, alipind judeţe de câmpie, ar inutilă, în măsura în care profilul maritim al regiunii este definitoriu. Resursele trebuie concentrate pe ceea ce defineşte această regiune, de la turism şi infrastructură la geostrategie energetică europeană (terminale de gaz lichefiat, nou concept pentru Canalul Dunăre/Mare, modernizări portuare, ş.a.)

În ŢARA ROMANEASCA existau două opţiuni de partaj, a) vechea formulă a Ţării de Sus (a judeţelor de munte) şi de Jos (judeţele de câmpie), avându-şi justificarea ei, tranşând longitudinal vechiul stat carpato-danubian. Diferenţele de resurse, oportunităţi şi conectivitate ar fi considerabile. Proximitatea transilvană oferă atuu-uri judeţelor de munte, şi afăcut-o întotdeauna ; recent creata Strategie a Dunării ar servi judeţelor mai sărace de câmpie (nu este însă o garanţie). A doua propunere (b) ţine cont de provinciile istorice.

Personal, consider că se impune, în numele viabilităţi (şi a identităţii), păstrarea OLTENIEI ca unitate administrativă (de altfel, teritorial, ea ar echivala cu câte o jumătate de Moldovă), din motive evidente, noua arie fiind centrată pe trei axe de dezvoltare : Dunăre, Jiu, Olt, fiecare cu un profil specific. Oltenia (1) ar putea duce politici de dezvoltare la nivel regional extrem de bine conturat.
Pentru MUNTENIA, lucrurile stau diferit. Argeş-Dâmboviţa-Giurgiu-Teleorman ar constitui un bloc axat pe cursul Argeşului, în tradiţia judeţelor istorice ale Ţării Româneşti al căror format era determinat de cursurile de apă pe care se aflau. Încă o dată, ar reuni zonele montane cu cele de câmpie, căutând echilibrul de resurse naturale, de vecinătăţi şi, în acest caz specific, plasând un judeţ-locomotivă (Argeş) într-o poziţie dominantă. (Giurgiu ne-ar putea face marea bucurie să revină la numele Vlaşca.) Industrie şi turism în nordul ariei, agricultură predominantă în sud.

Ilfovul ar putea deveni aria metropolitană a Bucureştiului.

Mulţi nu ar prea înţelege ce caută Prahova în combinaţia cu Braşovul, Harghita şi Covasna. O găsesc extrem de logică şi avându-şi justificările sale istorice. Judeţul Prahova de azi e o creaţie a secolului XIX, prin desfiinţarea judeţului Saac (Săcuieni), a cărui nume însuşi demonstrează originea intra-carpatică a populaţiei din zonă, din vechime. Din anii 1830 încoace, valea Prahovei a devenit calea cea mai frecventată de acces în/din Transilvania spre Bucureşti. Este o zonă de tranzit prin excelenţă şi platformă de legătură între un Bucureşti care se dezvoltă spre nord şi Transilvania care ţine legătura cu noua ei capitală de după 1918 şi judeţul care atestă cel mai mult nivelul de atracţie între capitală şi cea mai bogată provincie a României. În legătură cu Braşovul, cu care interese de infrastructură comună, Prahova ar prospera ; iar legarea de zona Harghita-Covasna (geografic, naturală, având în vedere Ţara Bârsei) ar permite celor două judeţe ungarofone racordarea la o zonă dinamică economic, ele însele constituind o unitate axată pe depresiuni geografice comunicante (Giurgei, Ciuc) şi astfel deschise natural comunicării cu sudul muntean şi vestul transilvan.

Buzău-Brăila-Călăraşi-Ialomiţa. Zona de câmpie a Bărăganului (agricolă/cerealieră prin excelenţă) ar putea fi grupată pe aceeaşi axă a râurilor care o străbat, determinându-i capacitatea de producţie agricolă, care poate fi coordonată şi administrată în comun de cele 4 judeţe.

Radu Albu-Comanescu