Cum schimonoseşte România democraţia?
- Scris de Sorin Rosca Stanescu
- 02 Oct 2010, 01:04
- Coltul zilei
- Ascultă știrea
DISTRIBUIE
Observaţiile de mai jos nu se referă doar la regimul Băsescu. Cel mult, aş putea afirma că multiplele deficienţe şi vulnerabilităţi ale mandatelor acestui preşedinte au scos în evidenţă, într-o măsură mai mare decât până acum, gravele deficienţe care ţin de substanţa procesului democratic. În esenţă, inventarul instituţiilor şi procedurilor democratice de care beneficiază în acest moment România este cvasi-complet.
Avem tot ce au şi alţii. Şi atunci ce anume face diferenţa? De ce noi nu funcţionăm ca sistem democratic? Răspunsul meu este următorul: noi nu funcţionăm ca sistem democratic pentru că nu am implementat, cu adevărat, instituţii şi proceduri democratice. Ci doar le-am schimonosit. Am mimat democraţia. Am păcălit-o. Şi, mai departe, riscăm să o compromitem.
În decembrie 1989, Ion Iliescu s-a pus cu mânuţa lui, nu în coadă, ci în fruntea unui FSN, vezi Doamne, organizaţie civică emanată din revoluţie. După care, la scurt timp, spre stupoarea şi revolta celor care sperau într-o schimbare democratică, acelaşi Iliescu a transformat FSN în partid politic. Siluind realitatea. Schimonosind esenţa democraţiei, conform căreia un partid se formează de jos în sus, într-un mod natural şi având o bază doctrinară.
Aici, singura doctrină era dorinţa de a lua puterea. La scurt timp, din acelaşi motiv şi din acelaşi laborator, au început să fie produse în serie partide politice. De apartament. Cu lideri de strânsură. Dintre cei mai ciudaţi. Dintre cei mai excentrici. Scopul era acela de a suprima orice avânt real al partidelor istorice. A fost a doua oară când democraţia a fost schimonosită. După care, bietele partide istorice au fost infiltrate, supravegheate şi deturnate masiv de la obiectivul lor real. În final, pe rând, toate au fost compromise.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în ceea ce priveşte mişcarea sindicală. Unde prima linie de rezistenţă a fost menţinerea şi favorizarea UGSR împotriva noilor organizaţii apărute, iar a doua linie de rezistenţă a fost o combinaţie între cumpărarea şi compromiterea liderilor marilor centrale sindicale. Nici nu a fost greu. Lăcomia unora nu se află în concurs decât cu inteligenţa lor în a face bani pe spinarea salariaţilor. A fost a treia mare schimonosire.
A fost desfiinţată Securitatea, vezi Doamne, pentru a se înfiinţa nenumărate servicii secrete. Care au sfârşit făcând acelaşi lucru. Adică poliţie politică. A fost a patra schimonosire. Suntem în Uniunea Europeană şi NATO şi, ca să intrăm, gazdele ne-au încurajat în sensul că putem avea o economie funcţională de piaţă. Nu avem aşa ceva. Niciuna dintre trăsăturile economiei funcţionale de piaţă nu este cu adevărat implementată în România. Este a cincea schimonosire, asupra careia am insistat într-un demers editorial anterior. A şasea schimonosire este că, pentru a dobândi ADN-ul comunitar, am înfiinţat toate instituţiile necesare şi indispensabile într-o democraţie modernă. Numai că niciuna, absolut niciuna, nu funcţionează în mod real. Ci doar mimează faptul că funcţionează.
În consecinţă, mai devreme sau mai târziu, va trebui să luăm totul de la capăt. Oare vom avea parte de revoluţie? De una adevărată?
www.sroscas.ro
În decembrie 1989, Ion Iliescu s-a pus cu mânuţa lui, nu în coadă, ci în fruntea unui FSN, vezi Doamne, organizaţie civică emanată din revoluţie. După care, la scurt timp, spre stupoarea şi revolta celor care sperau într-o schimbare democratică, acelaşi Iliescu a transformat FSN în partid politic. Siluind realitatea. Schimonosind esenţa democraţiei, conform căreia un partid se formează de jos în sus, într-un mod natural şi având o bază doctrinară.
Aici, singura doctrină era dorinţa de a lua puterea. La scurt timp, din acelaşi motiv şi din acelaşi laborator, au început să fie produse în serie partide politice. De apartament. Cu lideri de strânsură. Dintre cei mai ciudaţi. Dintre cei mai excentrici. Scopul era acela de a suprima orice avânt real al partidelor istorice. A fost a doua oară când democraţia a fost schimonosită. După care, bietele partide istorice au fost infiltrate, supravegheate şi deturnate masiv de la obiectivul lor real. În final, pe rând, toate au fost compromise.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în ceea ce priveşte mişcarea sindicală. Unde prima linie de rezistenţă a fost menţinerea şi favorizarea UGSR împotriva noilor organizaţii apărute, iar a doua linie de rezistenţă a fost o combinaţie între cumpărarea şi compromiterea liderilor marilor centrale sindicale. Nici nu a fost greu. Lăcomia unora nu se află în concurs decât cu inteligenţa lor în a face bani pe spinarea salariaţilor. A fost a treia mare schimonosire.
A fost desfiinţată Securitatea, vezi Doamne, pentru a se înfiinţa nenumărate servicii secrete. Care au sfârşit făcând acelaşi lucru. Adică poliţie politică. A fost a patra schimonosire. Suntem în Uniunea Europeană şi NATO şi, ca să intrăm, gazdele ne-au încurajat în sensul că putem avea o economie funcţională de piaţă. Nu avem aşa ceva. Niciuna dintre trăsăturile economiei funcţionale de piaţă nu este cu adevărat implementată în România. Este a cincea schimonosire, asupra careia am insistat într-un demers editorial anterior. A şasea schimonosire este că, pentru a dobândi ADN-ul comunitar, am înfiinţat toate instituţiile necesare şi indispensabile într-o democraţie modernă. Numai că niciuna, absolut niciuna, nu funcţionează în mod real. Ci doar mimează faptul că funcţionează.
În consecinţă, mai devreme sau mai târziu, va trebui să luăm totul de la capăt. Oare vom avea parte de revoluţie? De una adevărată?
www.sroscas.ro
DISTRIBUIE
Comenteaza
