O nouă palmă poate scrie istoria

O nouă palmă poate scrie istoria
O persoană din Constanţa, o doamnă, a reclamat public, dar şi la poliţie, faptul că duminică seara, în urma unei altercaţii banale petrecută în trafic, un bărbat a agresat-o. Nu numai verbal.
Şoferiţa spune că a fost pălmuită. Şi îl acuză pe Mircea Băsescu, care, dincolo de faptul că este fratele Preşedintelui României, este el însuşi un personaj al cărui nume, în ultimii ani, este din ce în ce mai prezent în anchetele şi dezvăluirile lansate de presă. Dacă este adevărat şi dacă nu se va întâmpla, din nou, ca această palmă să fie camuflată în spatele unei perdele de insinuări şi minciuni, atunci ea poate avea o valoare istorică. Pusă, evident, în relaţie cu alte violenţe ale familiei prezidenţiale.

Dosul de palmă aplicat unui copil de către Traian Băsescu în timpul campaniei sale electorale a stârnit, înaintea ultimelor alegeri prezidenţiale, un uriaş scandal. Care, prelungit nemăsurat de mult de către cele două televiziuni de ştiri, Antena 3 şi Realitatea, a sfârşit prin a-l victimiza chiar pe agresor, declanşând o emoţie colectivă, care s-a dovedit a fi în beneficiul, iar nu în defavoarea lui Traian Băsescu. Atunci a existat un lanţ de întâmplări care a acţionat în favoarea locatarului-jucător de la Cotroceni. Dinu Patriciu, care participase la mitingul electoral de la Ploieşti, în cursul căruia s-a produs gravul incident, a găsit de cuviinţă cu mai multe zile, mult prea multe, înaintea turului de scrutin să vorbească despre acest caz. Pentru prima dată, opinia publică afla din gura unui “mogul”, demonizat de Preşedinte, în conflict deschis cu acesta, că Băsescu fusese violent cu un copil. În aceste condiţii, Realitatea Tv, care dispunea de dovadă, respectiv de caseta cu înregistrarea incidentului, s-a precipitat şi l-a lansat pe piaţă, de teamă că dacă ar mai fi aşteptat cazul ar fi putut fi dus în derizoriu şi chiar îngropat. În acest fel, Băsescu s-a trezit cu un cadou. Fără să facă nimic, el a câştigat timp. Iar timpul a fost folosit pentru a contracara efectele dezastruoase de imagine ale faptului că el a lovit un copil. Mai mult chiar, strategii săi de imagine l-au învăţat cum poate construi, dintr-o asemenea nefericită întâmplare şi din scandaloasa dezvăluire, un avantaj electoral. Evident, în acest scop a fost folosită, din plin, minciuna şi diversiunea. Un handicap major a putut fi transformat, astfel, într-un “impuls pozitiv” electoral. Care a contat. Jurământul strâmb pe Biblie, abil formulat, şi lipsa de intervenţie, poate deliberată, a lui Robert Turcescu l-au ajutat în final pe Băsescu să facă diferenţa în raport cu Geoană.

Un al doilea incident s-a petrecut de curând, în ceas de noapte, în parcarea de la restaurantul Cireşica, din Neptun. Din nou, Băsescu a pălmuit o persoană. Din nou, maşina de propagandă şi diversiune a Cotroceniului a intervenit prompt, lansând o perdea de fum atât de groasă, încât incidentul, în efectele sale negative asupra imaginii prezidenţiale, a fost îngropat. În mod artificial, aşa cum s-a dovedit ulterior, dar fără ca dovada să mai aibă vreun efect, în diversiunea montată de Cotroceni ar fi fost implicat, din nou, Dinu Patriciu. Dar şi eu. Acum, la Constanţa, palma se repetă, de această dată gestul reprobabil fiind făcut de Mircea Băsescu, care şi el are mai multe antecedente legate de violenţă.

Oare ce va mai inventa, astăzi şi mâine, maşina de propagandă de la Cotroceni? Dacă nu va reuşi o nouă diversiune, această palmă de la Constanţa s-ar putea să aibă un efect istoric. Pentru că Băsescu nu mai e pe val.

Comenteaza