Salvatorul evreilor din Ardeal, clujeanul Raoul Şorban, a devenit cetăţean de onoare al Clujului

Salvatorul evreilor din Ardeal, clujeanul Raoul Şorban, a devenit cetăţean de onoare al Clujului
Criticul de artă, pictorului, eseistului şi academicianului clujean Raoul Şorban a primit post-mortem titlul de cetăţean de onoare al Clujului.

Însemnele distinctive au fost înmânate vădudvei sale, Eva Şorban.

"Acordarea titlului de Cetăţean de onoare post-mortem al judeţului Cluj reprezintă un semn de normalitate, dar şi de profundă recunoştinţă din partea judeţului pentru toate realizările acestui distins intelectual, realizări care merită să fie apreciate din plin la adevărata lor valoare", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

În luna septembrie s-au împlinit 100 de ani de la naşterea clujeanului Raoul Şorban.

Raoul Şorban s-a născut în data de 4 septembrie 1912, la Dej într-o veche familie nobiliară română, atestată încă din secolul XIII. Tatăl său, compozitorul Guilelm Şorban, a fost primul prefect român al Dejului, un om implicat în viaţa comunităţii.

A fost critic de artă, pictor, scriitor, eseist, academician şi memorist român. În anul 1994, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, clujeanul a salvat vieţile a mii de evrei care erau ameninţaţi cu exterminarea, cu riscul pereclitării personale, a familiei și a avutului. Pentru gestul său, Şorban a primit titlul şi medalia de Drept între popoare acordată de Statul Israel.

Acesta a studiat pictura şi muzica în Italia, Austria şi Germania, iar apoi a învăţat dreptul la Universitatea din Cluj, unde a şi devenit asistent de istoria artei. Între 1944 şi 1948 a condus Conservatorul din Cluj şi începând din '48 Institutul de Artă din Cluj.

Şorban a murit în urmă cu 6 ani în Cluj Napoca.

 

Etichete
Comenteaza