"Usturoi", primul film independent turnat la Cluj, îşi încearcă norocul peste ocean VIDEO
- Scris de Anca Mureşan
- 30 Ian 2013, 11:54
- Cultură
- Ascultă știrea

"Am nevoie de puţin ajutor, vă rog io frumos cât pot de mult. Aşadar: ne-am înscris pe Reelhouse. Reelhouse este un fel de site de conţinut video pentru jucătorii din industria cinematografică, relativ nou lansat dar care, cel mai important, este partener Sundance. Ce e Sundance? Sundance e un fel de TIFF americănesc, şi dacă nu ai cumva de-a face cu Sundance, nu prea exişti pe piaţă. Rugămintea mea: intraţi, vă rog, pe pagina dedicată filmului Usturoi şi mai priviţi o dată teaserul de pe site. Apoi, dacă doriţi să îi daţi şi un Like sau Love sau Follow sau whatever io vă foarte mulţumesc", scrie Radu Băzăvan pe blog-ul oficial.
Dacă filmul nu va ajunge să fie proiectat în SUA, atunci măcar să primească donaţii pentru ca filmările să poată fi duse la bun sfârşit, cât mai repede posibil.
"Pentru că dacă avem mai multe Like-uri şi Follow-uri, atunci ajungem undeva pe un trending page şi poate ne lipim de nişte donaţii de la americani, să putem termina filmul mai repede. Oricum, şi dacă nu dă nimeni nici un centuţ, tot e bine să se audă despre noi peste ocean", mai spune Băzăvan.
Pe site-ul american, clujeanul a încărcat fotografii de la turnarea filmului, gafe de la filmare, "ba chiar şi un filmuleţ cu mine mulţumind, în engleză, potenţialilor donatori, asta pentru că aveam impresia că nu m-am făcut suficient de râs până acum în română", completează Băzăvan.
Trailerul primului film independent turnat la Cluj doar cu voluntari, "Usturoi", a fost făcut public în decembrie 2012. Filmul va fi lansat la ediţia din 2013 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
"Usturoi" e un film independent care prezintă povestea a doi copii prieteni, unul rom, celălalt român, care fug de acasă la oraş ca să se facă actori. Protagonişti sunt doi copii: Sebastian Topan are 12 ani, iar Darius Stoica are 10 ani
Vezi aici detalii despre filmări