Premieră în regia Adei Lupu, la Teatrul Naţional

Premieră în regia Adei Lupu, la Teatrul Naţional
Spectacolul „Cei doi gentlemani din Verona", de W. Shakespeare, în regia Adei Lupu, va avea premiera sâmbătă, de la ora 20, la Teatrul Naţional din Cluj.
">

Ada Lupu Hausvater, directorul Teatrului Naţional din Timişoara se află la a doua colaborare cu Teatrul Naţional Cluj, după ce a montat aici „La răscruce de vânturi", de Emily Bronte.

„Pentru lucrarea de tinereţe Cei doi gentlemani din Verona (The two Gentlemen of Verona) scrisă între 1594-1595, Shakespeare s-a inspirat, după toate probabilităţile, din Diana enamorada a poetului spaniol Jorge de Montemayor, iar ca formă, rafinat elaborată, din Commedia dell'Arte. Despre această comedie, Ion Zamfirescu scria că „respiră lumină, optimism, vioiciune, adolescenţă îndrăzneaţă, încredere în datele vieţii", arată reprezentanţii Teatrului Naţional Cluj.

„Proteus şi Valentin, doi prieteni cu firi total opuse, ajung să se îndrăgostească de acceaşi femeie, Silvia, chiar dacă, la început, Proteus era îndrăgostit de tînăra Iulia. Nestatornicul Proteus, deşi avea ştiinţă de dragostea prietenului său pentru Silvia, îşi schimbă părerea foarte repede, ba mai mult, începe să-l vorbească de rău pe Valentin în faţa ducelui - în spectacol ducele a devenit ducesa - de Milano. Valentin este expulzat, devine căpetenia unor bandiţi din pădure, iar după complicaţii şi încurcături sentimentale, în final, perechile ajung să se regăsească întru fericire", se arată în textul de prezentare a spectacolului.

Echipa de realizatori este următoarea:

Traducerea: Codruţa Popov şi Geanina Jinaru-Doboş
Scenariul şi regia: Ada Lupu
Decorul: Adrian Damian
Costumele: Adina Lăţan
Muzica originală: Cári Tibor
Asistent de regie: Ionuţ Caras
Light design: Lucian Moga

Distribuţia:
Iulia: Ramona Dumitrean
Silvia: Romina Merei
Proteus: Cătălin Herlo
Valentin: Cristian Grosu
Speed (doi fraţi gemeni): Matei Rotaru, Miron Maxim
Launce (doi fraţi gemeni): Adrian Cucu, Dragoş Pop
Ducesa: Anca Hanu
Antonia: Adriana Băilescu
Lucetta / Panthino /Gazda: Irina Wintze
Thurio: Dan Chiorean
Eglamour: Silvius Iorga, Cristian Rigman
Proscrişii: Patricia Brad, Radu Lărgeanu, Cătălin Codreanu

Spectacolul „Cei doi gentlemani din Verona" va putea fi revăzut duminică, 10 martie, de la ora 19.

 

Comenteaza