Soprană cu renume internaţional, pe scena microstagiunii estivale

Soprană cu renume internaţional, pe scena microstagiunii estivale
Opera Naţională Română oferă clujenilor un nou recital extraordinar, în cadrul "Seratei lirice", desfăşurată pe terasa restaurantului La Palat, din curtea interioară a Muzeului de Artă. Pe scenă va urca o tănără soprană clujeană, renumită atât în ţară, cât şi în străinătate.

Cea de-a treia Serată lirică a Microstagiunii estivale va gâdila urechile melomanilor clujeni cu un recital susţinut de soprana Ştefania Barz (foto), renumită pentru rolurile jucate atât la nivel naţional, cât şi pe scene din Stuttgart sau Veneţia.

Alături de ea, pe scenă va urca şi tenorul Tiberius Simu, care şi-a desăvârşit ucenicia artistică la Teatro alla Scala din Milano, revenind la Cluj pentru a pune în scenă savuroasa operetă "Văduva Veselă", spectacol în care este atât erou, cât şi regizor.

La fel ca la recitalul precedent, în deschiderea evenimentului vor interpreta solistele invitate ale Studioului Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca Simona Buhac, Adriana Tidor, Alexandra Maria Topan şi Oana Maria Trimbiţaş, artişti de vor fi acompaniaţi la pian de Horea Haplea.

La Serata lirică ce va avea loc miercuri, 6 august, de la ora 19:30, pe terasa-restaurant La Palat din curtea interioară a Palatului Bánffy, vor fi interpretate partituri celebre ale compozitorilor Franz Lehár, Johann Strauss, Jules Massenet, E. Kalmann şi Carl Loewe, completate de versurile unor musical-uri renumite.

Microstagiunea estivală este o iniţiativă fără precedent ce oferă publicului clujean ocazia de a se bucura de artă în spaţii alternative, într-o perioadă săracă în evenimente de acest fel. Publicul este aşteptat, de asemenea, la următoarele recitaluri găzduite la Palat, programate pentru datele de 20 august, 3 şi 17 septembrie.

Ştefania Barz, în vârstă de 31 de ani, este absolventă a Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, unde a urmat şi cursurile de masterat. Totodată, soprana a urmat un curs la Academia Bach din Stuttgart, dar şi o serie de Masterclass-uri, sub îndrumarea tenorului Ion Buzea, a basului Theodore Coresi, a sopranei Mariana Nicolesco şi a tenorului Corneliu Murgu. Pe scena Operei Române a debutat în mai 2002. 

Comenteaza