Cea mai faimoasă piesă a dramaturgului George Tabori, în avanpremieră la Teatrul Naţional

Cea mai faimoasă piesă a dramaturgului George Tabori, în avanpremieră la Teatrul Naţional
Avanpremiera din această stagiune a spectacolului "Mein Kampf", cea mai cunoscută piesă a dramaturgului şi regizorului de teatru George Tabori va avea loc pe 30 septembrie, au anunţat reprezentanţii Teatrului Naţional Cluj-Napoca.

Evenimentul va avea loc în Sala Mare, de la ora 19:00. Premiera spectacolului este programată pentru data de 12 octombrie, de la ora 20:00, în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj.

Regia spectacolului este realizată de Alexandru Dabija, iar din distribuţie fac parte Ionuţ Caras,
Cristian Grosu, Radu Lărgeanu, Cătălin Herlo, Silvius Iorga, Matei Rotaru, Angelica Nicoară, Romina Merei, Patricia Brad, Anca Hanu, Ramona Dumitrean, Cristian Rigman şi Alexandra Tarce.

Farsa antinazistă "Mein Kampf" a fost regizată, pentru prima dată, chiar de George Tabori, la Viena în anul 1987. Piesa este un exorcism, un uriaş hohot de râs, un cântec de libertate în care autorul, victimă a terorii naziste, tratează oroarea într-o manieră neaşteptată. În azilul de noapte pentru bărbaţi de sub măcelăria doamnei Merschmeyer, Schlomo Herzl, un bătrân evreu vânzător de cărţi ia sub ocrotirea sa un tânăr lipsit de talent, sosit la Viena pentru a studia la Academia de Arte Frumoase.

Tânărul este numit Hitler, personaj palavragiu şi grosolan, paranoic şi vanitos, un nazist în devenire. Schlomo ar fi putut să perceapă pericolul care se apropia, dar el nu vede în tânărul Hitler decât un obişnuit semen al lui.

 

Comenteaza