Regizorul Ian Cheney îşi prezintă filmul "The City Dark" la Cluj

Regizorul Ian Cheney îşi prezintă filmul
Cel mai premiat film despre lumină, oraşe mari şi regăsirea cerului nopţii - "The City Dark" - va fi proiectat la Cluj, în prezenţa regizorului Ian Cheney. Evenimentul va avea loc în 14 septembrie, la ora 19:00, la Muzeul Etnografic.

Anul 2015 a fost proclamat de către Organizația Națiunilor Unite drept Anul Internațional al Luminii și al Tehnologiilor bazate pe lumină. În acest cadru, cele mai importante instituții și actori din România și din străinătate pe acest domeniu (ambasade, asociații profesionale, intelectuali, cercetători, proiectanți, producători) propun publicului un eveniment de anvergură și unic în România.

LUMEN, Past, Present & Future, va promova prezența și rolul luminii în viață, știință și cultură și importanța tehnologiilor bazate pe lumină pentru dezvoltarea echitabilă a societății globale.

La Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic aduce filmul documentar "The City Dark". Atunci când ajunge în New York City, plecând din mediul său rural din Maine, Cheney pune o întrebare simplă: "Avem nevoie de stele?". Mergând din Brooklyn la Mauna Kea, la Paris şi apoi mai departe, explorează amenințarea asteroizilor-killer în Hawaii, urmărește țestoasele de incubație de-a lungul coastei din Florida şi salvează păsările rănite de pe străzile din Chicago.

Cheney dezvăluie multitudinea implicațiilor unui pământ prea strălucitor prin luminile sale artificiale - inclusiv în creșterea numărului de cazuri de cancer la sân din cauza expunerii la lumină nocturnă, precum şi despre o generație de copii crescuţi fără să ştie că există o bucățică de univers, dincolo, mai sus de cer.

Dispunând de astrofotografii uimitoare şi de o distribuție compusă din câțiva dintre cei mai mari oameni de știință, "The City Dark" este cea mai reușită poveste despre poluarea luminoasă şi dispariția stelelor din universul nostru cotidian.

Cheney este un astrofotograf şi un director de filme documentare, care locuiește in Brooklyn. Crescut în Maine, și-a obținut licența şi un master la Yale University. A regizat şi a jucat în documentarul adaptat şi pentru teatru "Regele porumb", marele câștigător al Premiului Peabody (2007); a regizat documentarul "Ecologizarea Southie" (Sundance Channel, 2008); a coprodus, cu Planeta Verde, documentarul "Râul mare" (în 2009); a regizat documentarul muzical "Truck Farm", despre grădina pe care el însuşi și-a amenajat-o în spatele Dodge-ului său pick-up (în 2011).

Este des mediatizat şi prezentat în ziare de anvergură mondial precum New York Times, Washington Post sau Men's journal, dar şi pe posturi de televiziune globale precum CNN sau MSNBC, precum şi în binecunoscuta emisiune "Good Morning America" a postului ABC.

Comenteaza