3.000 de bilete vândute la concertul Jean-Michel Jarre de la Cluj. Cât costă biletele
- Scris de Ziua de Cluj
- 23 Aug 2016, 13:02
- Cultură
- Ascultă știrea
Este pentru prima dată când Jean-Michel Jarre va susține un concert la Cluj-Napoca, după două concerte la București în 2008, respectiv 2011. "Aștept cu nerăbdare să mă reîntâlnesc cu publicul român", a declarat muzicianul francez.
Idolul mai multor generații, Jarre a debutat la mijlocul anilor '70 iar succesul său mondial a survenit în anul 1976 când a lansat albumul "Oxygene". Dacă albumul care avea să-i aducă faima mondială acum 40 de ani a fost înregistrat în bucătăria lui cu instrumente rudimentare, pentru discul din 2016, "Electronica 2: The Heart of Noise", a adunat o colecție de "eroi" și a avut acces la cele mai bune studiouri din lume.
Cu renumitele sale concerte de mărimea unui oraș întreg, Jarre a stabilit recorduri mondiale Guinness pe tot mapamondul, inclusiv unul pentru o audiență de 2,5 milioane de fani organizat în fața La Défense, Paris, urmând ca imediat după aceea tot el să își depășească propriul record în Moscova, când pentru cea de-a 850-a aniversare a orașului, Jarre a susținut un concert pentru un număr impresionant de 3,5 milioane de fani.
Concertul de la Cluj-Napoca face parte din turneul mondial "Electronica" care va avea startul în octombrie, în Anglia. Al doilea volum al albumului "Electronica 2: The Heart of Noise", a fost lansat în primăvara acestui an prin Sony Music International.
Acesta vine în continuarea aclamatului prim volum, intitulat "The Time Machine", și dispune de o serie întreagă de colaborări cu artiști celebri, precum Rone, Pet Shop Boys, Primal Scream, E.S., Julia Holter, Gary Numan, Jeff Mills, Peaches, Siriusmo, Yello, The Orb, Sebastien Tellier, Hans Zimmer, Cyndi Lauper and Christophe, pe care Jarre i-a ales în mod special pentru a desăvârși proiectul acestui album constituit din două volume.
Biletele la concert pot fi achiziționate de pe site-ul oficial al evenimentului www.funticket.ro şi au preţuri cuprinse între 110 și 495 lei.