A renunţat la Electric Castle şi a închis Boiler după Colectiv, acum deschide club nou în stadion

A renunţat la Electric Castle şi a închis Boiler după Colectiv, acum deschide club nou în stadion
Un nou club "ce va transforma viaţa de noapte a Clujului" se va deschide, în această toamnă, la parterul Cluj Arena. Va include toate formele entertainment - muzică, teatru, stand-up comedy. Iniţiativa îi aparţine fostului director artistic al festivalului Electric Castle şi fondator Boiler Club, Teo Negrea.

"Boiler Club a fost o idee căreia ne-am dedicat în totalitate, un capitol însemnat din viaţa noastră - şi-mi permit să spun că şi a oraşului, un capitol care s-a încheiat însă. Toate energiile mele și ale echipei se îndreaptă acum către acest nou concept, despre care veți afla în curând mai multe. Ca un teaser, vă spun că e vorba de un spațiu care se transformă în fiecare noapte, ceva ce nu s-a mai văzut în Cluj", explică Negrea.

Noul club îşi va deschide porţile la începutul lunii octombrie 2016, iar invitaţi sunt britanicii de la Dub Pistol.

"Vom aduce în concerte nume mari din ţară şi de-afară. Continuăm să promovăm trupele din underground, dar suntem prezenţi şi la suprafaţă. Nu vom ignora artiştii valoroşi, consacraţi, pentru că vrem să formăm un public care să se bucure de tot ceea ce înseamnă muzică şi evenimente cu adevărat bune. Form Space va permite fiecărui artist să se exprime nu doar prin microfon sau scenă, ci auditiv şi vizual, prin rescrierea dialogului cu publicul odată cu fiecare performance, a mai spus Negrea.

Amintim că Boiler Club, inaugurat în 2010 în subsolul Fabricii de Pensule din Cluj, a fost închis definitiv în toamna anului trecut, la scurt timp după tragedia din Colectiv. Iniţial, managerii au anunțat că activitatea va fi suspendată temporar pentru a verifica siguranța localului.

 

Comenteaza