Terapie prin artă. Mimi muzicali vor împărţi cadouri pacienţilor din două spitale clujene

Terapie prin artă. Mimi muzicali vor împărţi cadouri pacienţilor din două spitale clujene
Pacienții internați la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papillian” și la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca vor fi vizitați timp de două zile de mimi muzicali, care vor colinda saloanele și le vor aduce bună dispoziție și cadouri.

Terapia prin artă - ediția de Crăciun este inițiativa companiei independente de teatru și film Create.Act.Enjoy, ai cărei membri desfășoară activități de terapie prin artă în spitalele clujene încă din 2012.

Create.Act.Enjoy este una din puținele companii artistice cu experiență în domeniul terapiei prin artă, având o echipă de actori, regizori, fotografi profesioniști și voluntari care realizează programe dedicate pacienților și personalului medical din spitalele clujene. Anul acesta, în perioada 4 - 25 iulie, s-a desfășurat a patra ediție anuală a programului de terapie prin artă, care a reprezentat cea mai amplă acțiune de gen din România. Peste 4.000 de pacienți, cadre medicale și vizitatori au beneficiat de activitățile din programul Terapie prin artă: un + de fericire 

Ediția de Crăciun se va desfășura luni, 19 decembrie, la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papillian", și joi, 22 decembrie, la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.

Patru tineri artiști costumați în mimi vor crea o atmosferă de veselie ghidușă pe holurile și în saloanele spitalelor, iar pentru pacienți vor avea de împărțit îmbrățișări entuziaste și cadouri cu iz de sărbătoare.

La Spitalul Clinic de Recuperare, în ajunul Ajunului de Crăciun, va avea loc un concert live, în Amfiteatrul Spitalului Clinic de Recuperare, cu începere de la ora 14:00. Concertul va fi susținut de tinerii muzicieni din cvartetul Alterquator.

Evenimentul va beneficia de un buget de 8 900 lei oferiți prin licitație de donatori în cadrul evenimentului de fundraising „Bun de Moș Crăciun", din data de 13 decembrie 2016.

 

Etichete
Comenteaza