"Războiul clovnilor" revine pe scena Teatrului Naţional

Teatrul Național Cluj-Napoca reia spectacolul "Războiul clovnilor", în regia lui Eli Simon, marți, 31 ianuarie, ora 19:00.

Naţionalul clujean îi aşteaptă pe cei mici și mari să redescopere nașterea fiecărui clovn, cu personalitatea proprie, mai expansivi sau mai introvertiți, mai răutăcioși sau mai cuminți, dar toți la fel de neascultători față de sfaturile Mamei Clovn, care privește cu o anxietate crescândă cum copiii ei învață să se „joace" de-a viața.

Plini de energie și mereu puși pe șotii, clovnii ne scot pentru o vreme din amorțeala cotidiană pentru a ne face să gustăm un alt ritm, pentru a privi realitatea relațiilor interpersonale prin alte lentile. Vă invităm să descoperim împreună cum mintea unui clovn poate fi mai puternică și mai creativă decât mintea unui nonclovn. Iar dacă ne folosim mintea de clovn (pe care toată lumea o are, chiar și atunci când nu facem „clovnerii") se pot întâmpla lucruri nemaipomenite.

Eli Simon, profesor de actorie în Statele Unite, la Universitatea Irvine California, specializat în arta clovnului explică:

„Clovneria este strâns legată de vârsta copilăriei și acesta este unul dintre motivele pentru care am început spectacolul cu o naștere. Clovnii și copii sunt din fire curioși. De ce acest obiect funcționează așa? Cine cred oamenii că sunt eu? Ce altceva mai este posibil? Clovnii pun asemenea întrebări fundamentale, explorează necunoscutul și ajung să facă descoperiri care variază între obișnuit și extraordinar.

Când copii sau clovnii își asumă riscuri, probabilitatea de a avea succes sau de a da greș rămâne o loterie. Parcurgerea unor astfel de experiențe ţine de nevoia inerent teratrală de a fi privit și apreciat. Copiii și clovnii au nevoie de public. Aceștia iubesc faptul că tu ești acolo și îi privești. Fără tine spiritul lor jucăuș ar muri și ca privitori ai jocului lor, noi evităm să le spunem că jocurile lor sunt prostești.

În schimb, noi observăm cu stupoare cum transformă canapelele în castele, grădinile în regate magice și tricicletele în supermașini. Recent am urmărit jocul unor copii și am devenit fascinat de nevoia lor de a cauta bețe cu care să se bată. Au transformat bețele în puști, săbii și spade. Râdeau cu toată inima, luându-se la întrecere în omorârea celuilalt.

Sunt fascinat de nevoia umană de joc - vizibilă în special la copii mici - și joaca devine de cele mai multe ori competiție. Jocurile sunt distractive, dar ai nevoie de cineva cu care să-ți testezi abilitățile. În mod natural jocurile se transformă într-o competiție. Regulile sunt stabilite.

Ai vrea să îi ai pe cei buni în echipa ta, pentru că aceștia căștigă de obicei. Nu e nici o bucurie în a pierde... și cine vrea să se arate în pubilc cu un învins? Războiul clovnilor explorează aceste impulsuri ale jocului și felul în care jocurile inocente ale copilăriei ne pregătesc pentru jocurile războiului vieţii de mai târziu".

Cine intră în competiție

„Atunci când regizez un spectacol de clovni, aceștia se separă de fiecare dată în două grupuri, fără ca eu să-i influențez, superclovni și subclovni. Această separare se întâmplă aproape firesc, iar actorii sunt atrași rapid de un tip sau altul de clovn. Superclovnii au întotdeauna un răspuns. Știu întotdeauna ce se întâmplă, pentru că ei sunt ceea ce se întâmplă. Ei nu încearcă să fie lideri - pentru că ei sunt liderii.

De asemenea, ei sunt moderni, grațioși, sofisticați și aroganți. Când intră pe scenă, o cuceresc. Locul lor este acolo și se simt bine în lumina reflectoarelor. Ei sunt experții în tot și în toate. Dacă îi întrebi dacă se cred deștepți, vor da din cap că da, fără nici cea mai mică ezitare. Dacă îi întrebi cum au devenit atât de deștepți, ridică nonșalant din umeri ca și cum ar spune: „Nu prea știu, așa m-am născut".

Subclovnii, așa cum cred că ați ghicit, sunt opusul lor. Sunt neștiutori, simpli, bizari și în mod esențial neatractivi. Când se află pe scenă, emană un aer de disconfort, ca și cum ar prefera să fie lăsați singuri. Daca îi întrebi ceva, de cele mai multe ori se vor holba la tine, neștiind ce să-ți răspundă. De obicei sunt timizi când trebuie sa-și arăte talentele. Vei putea să simți nevoia să iei în brațe un Sub-clovn, pentru a-l încuraja și pentru al consola".

Avem de a face cu un adevărat război între superclovni și subclovni?

Am realizat că toți avem în suflet un superclovn și un subclovn. Actorii au tendința de a privilegia un fel de a fi sau altul. Fie aterizezi în picioare, fie cazi. Fie știi tot, fie nimic. Fie ești superior, fie ești complet inferior. Dar iată dificultatea: dacă ești un superclovn, talentat, plin de glorie și foarte norocos, s-ar putea ca undeva în interiorul tău să fi extrem de trist.

Câteodată, interioritatea ta îți copleșește exterioritatea. Ești tentat să-ți acoperi lipsurile. În timp ce superclovnii își găsesc talente extraordinare care le permit să atingă gloria. Dar chiar și Super-clovnii atotștiutori se impiedică și își pierd calea.

Războiul clovnilor este bazat pe ruptura dintre cei care sunt super și sub. Dacă Super-clovnii doresc să cucerească lumea o pot face doar prin supunerea subclovnilor, dominându-i total, încât nu există altă cale decât să fie transformaţi în sclavi, dacă nu se ridică împotriva conducătorilor maniaci care doresc să le distrugă sufletul.

Există vreo regulă căreia trebuie să-i se supună clovnii, în afară de purtarea nasului roșu care ține de identitatea lor?

„Da, regula nr 1 a clovnilor este fără cuvinte sau sunete verbale. Limbajul ne dă mijloace să gândim și să verbalizăm gânduri inteligente, glume, și posibilitatea de a da replici spirituale. Atunci de ce să rămână clovnii muți? Pentru început, limbajul teatral împiedică nașterea firii naturale a clovnului. De cele mai multe ori, prin articularea a ceea ce se întâmplă, clovnul este împiedicat să trăiască din plin adevărul momentului.

Cuvintele îi permit clovnului să devină „impetuos" și să-și explice soluţia pentru a ieşi dintr-o încurcătură. Acest fel de supra-gândire a unei situații poate submina potențialul unor acte magnifice. Când limbajul este însă supus, clovnii încep să exprime descoperiri, inspirații și emoții la un nivel maxim al fizicalității. În acest fel, mijloacele de expresie ale clovnilor sunt cu adevarat conectate cu viețile lor interioare.

Asta nu înseamnă că clovnii ar trebui să fie reduși la tăcere pentru totdeauna. De-a lungul anilor, mulți clovni de excepţie, cum ar fi trei dintre fraţii Marx, Lucille Ball, și Red Skelton, au folosit cuvinte, jargon, grohăit, mormăit, chiote, și cântece pentru a obține un efect extraordinar. Este greu de imaginat cât de sus ar fi ajuns acești interpreți fără vocile lor.

S-ar putea ca clovnul fiecărui actor să tânjească după vorbe, dar la începutul antrenamentului clovnilor, trebuie făcută o promisiune de tăcere. Să lăsam impulsurile și acțiunile să vorbească mai întâi. Să permitem ca expresia fizică să înflorească mai întâi".