Showcase la Teatrul Maghiar din Cluj, instituţie ce sărbătorește 225 de ani de la înființare

 Showcase la Teatrul Maghiar din Cluj, instituţie ce sărbătorește 225 de ani de la înființare
Teatrul Maghiar de Stat Cluj organizează, în perioada 6–10 decembrie, deja tradiționala microstagiune, care are loc din doi în doi ani. De asemenea, anul acesta instituţia sărbătorește și 225 de ani de la înființare.

În programul microstagiunii se regăsesc cele mai importante premiere ale stagiunilor anterioare, semnate de regizorii care au marcat dezvoltarea artistică a trupei teatrului și au contribuit la consolidarea ei. Astfel, Showcase-ul va debuta cu spectacolul "Unchiul Vania", de A. P. Cehov, regia Andrei Șerban, producție care se află la cea de-a 140-a reprezentație.

Din program mai fac parte spectacolele "Victor sau copiii la putere", de Roger Vitrac, regia Silviu Purcărete, "Aniversarea", de Thomas Vinterberg - Mogens Rukov - Bo Hr. Hansen, regia Robert Woodruff și câteva dintre premierele stagiunii 2016/2017: "Rosmersholm", de Henrik Ibsen, regia Andriy Zholdak, "În adâncuri" de Maxim Gorki, regia Yuri Kordonsky și "Orbii", după Maurice Maeterlinck, Samuel Beckett, Hajas Tibor, Pilinszky János & Pier Paolo Pasolini, regia Botond Nagy.

În cadrul microstagiunii vor avea loc și două lansări de carte: în 7 decembrie, la ora 18:00, se lansează albumul intitulat "Cu teatrul în jurul lumii" care prezintă, prin intermediul imaginilor din arhiva personală a membrilor trupei și a recenziilor din presa internațională, cele mai importante turnee în străinătate ale Teatrului Maghiar.

Sâmbătă, 9 decembrie, la ora 18:00, va avea loc lansarea albumului "O călătorie în lumea lui Gábor Tompa", de Mihaela Marin - o incursiune fotografică în universul artistic al regizorului Gábor Tompa, o prezentare a spectacolelor sale din România și din străinătate, din perioada 2008-2016.

Biletele la spectacolele din cadrul microstagiunii pot fi cumpărate de la casa teatrului sau online, pe site-ul www.biletmaster.ro.

6 decembrie, 19:00 

A. P. Cehov
"Unchiul Vania"
Regia: Andrei Șerban

7 decembrie

18:00

Lansare de album
"Cu teatrul în jurul lumii". 1992-2017
Foaierul de la etaj

19:00

Roger Vitrac
"Victor sau copiii la putere"
Regia: Silviu Purcărete

8 decembrie, 19:00

Henrik Ibsen
"Rosmersholm"
Regia: Andriy Zholdak

9 decembrie

18:00

Lansare de album
Mihaela Marin: "O călătorie în lumea lui Gábor Tompa"
Foaierul de la etaj

20:00

Thomas Vinterberg - Mogens Rukov - Bo Hr. Hansen
"Aniversarea"
Regia: Robert Woodruff

10 decembrie

11:00

"Orbii"
Hommage à Maurice Maeterlinck, Samuel Beckett, Hajas Tibor, Pilinszky János & Pier Paolo Pasolini
Regia: Botond Nagy

19:00

Maxim Gorki
"În adâncuri"
Regia: Yuri Kordonsky

Comenteaza