Spectacol la o fabrică de scaune, vineri
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Oct 2011, 12:40
- Cultură
- Ascultă știrea

Spectacolul este pus în scenă de Teatrul Independent "Sala Mică" din Cluj, vineri la ora 19, şi este montat de regizoarea Mihaela Panainte. Din distribuţie fac parte actorii Emőke Kató şi Loránd Farkas de la Teatrul Maghiar, alături de care evoluează David Ion Sabău şi colegii săi, muncitori ai Fabricii de Scaune.
Scenografia este semnată de Carmencita Brojboiu iar costumele sunt realizate de Székely Cecilia Anna. "Producţia se remarcă printr-o doză de inedit, atât prin spaţiul de joc - două hale industriale -, prin faptul că, deşi se desfăşoară într-o fabrică de scaune, acestea nu apar efectiv, ci doar ca fragmente, ca "schiţe" ale obiectelor finite, cât şi prin distribuţia care integrează actori amatori. Intriga propriu-zisă a piesei e completată cu momente coregrafice spectaculoase, interpretate de muncitori cu utilaje industriale", arată Panainte.
Biletele pot fi cumpărate de la Galeria Quadro şi costă 20 de lei. Pensionarii şi studenţii au reducere de jumătate la achiziţionarea biletelor.