Lecţii de Oscar VIDEO

Lecţii de Oscar VIDEO
Tinerii actori prezenţi la TIFF au avut şansa să înveţe meserie de la câştigătoarea unui premiu Oscar. Melissa Leo, care a obţinut anul trecut mult-râvnita disctincţie pentru rolul din pelicula "The Fighter", se numără printre invitaţii speciali ai Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Ea a pariticipat în această dimineaţa la proiecţia filmului "Frozen River", care i-a adus o altă nominalizare la Oscar, apoi a participat la un masterclass de actorie.

De pe covorul roşu de la Hollywood direct la cel de la TIFF. Melissa Leo se află în România pentru a filma o nouă peliculă, dar nu a ratat prilejul de a vizita Clujul şi de a lua parte la cel mai important festival de film din zonă. Actriţa recunoaşte că s-a îndrăgostit de ţara noastră, care îi aminteşte foarte mult de casă, şi ne sfătuieşte să o păstrăm, pe cât posibil, neschimbată.

Actriţa a susţinut un curs de film în care a vorbit despre pregătirea unui rol, despre importanţa colegilor cu care lucrezi sau despre modul în care ar trebui să gestionezi succesul.

Melissa Leo mai poate fi văzută la Cluj joi, 7 iunie, când în cadrul TIFF se va proiecta "Mildred Pierce". Pentru rolul ei din această mini-serie, Leo a primit o nominalizare la Premiile Emmy.

Reporter: Cosmin Oanţă
Imagine: Radu Morea

Comenteaza