12.000 de persoane la prima #InClujiune

12.000 de persoane la prima #InClujiune
12.000 de persoane au participat la prima ediție a InClujiunii, un proiect prin care instituțiile și organizațiile membre ale Centrului Cultural Clujean s-au unit pentru a-i întâmpina pe noii studenți ai Clujului.

InClujiunea a debutat în Campusul Hasdeu, care a găzduit concerte live, proiecții de film, spectacole de teatru, atelere și dezbateri. Festivalurile TIFF și Jazz in the Park, Opera Română, Filarmonica Transilvania, Reactor și Institutul Francez au fost printre operatorii cultural care au ținut să-i salute pe cei mai noi dintre clujeni chiar la ei acasă, în inima campusului.

Tururile ghidate ale partenerilor de la Cluj Guided Tours au purtat doritorii prin zonele centrale ale orașului și au descris câteva dintre punctele esențiale ale sale.

Sâmbătă și duminică mâncarea și voia bună s-au instalat pe strada Kogălniceanu, unde partenerii de la Street Food Festival i-au așteptat pe pofticioși cu un meniu generos de streetfood, în vreme ce pe scenă au urcat trupeleVița de Vie, Moonlight Breakfast, Alexandrina, StraightfromtheBottle și Quantum Drive.

În premieră, curtea interioară a sediului central UBB s-a deschis pentru publicul larg și a găzduit un târg de prezentare a asociațiilor culturale și studențești din Cluj. Vizitatorii au putut afla informații din programele tuturor celor care și-au expus activitățile și programele dedicate tinerilor.

„A fost un debut foarte bun al unui proiect în care credem cu toții, iar de la anul putem spera să avem implicate și mai multe universități și organizații culturale, pentru a transforma ediția de toamnă a InClujiunii într-un eveniment tradițional, care să celebreze Clujul Studențesc la fiecare început de an universitar.

Pentru viitor ne dorim să adăugăm de-a lungul anului și alte ediții speciale ale InClujiunii, destinate Alumnilor, expaților și studenților străini. Și sperăm să putem lansa chiar din 2018 o platformă online care să le ofere acestor comunității posibilități de exprimare și de implicare în viața orașului", declară Ștefan Teișanu, directorul CCC.

Comenteaza