A dirijat pentru TIFF şi muzica din Angry Birds pentru un youtuber. Acum urcă pe scena Filarmonicii Cluj

”După ce am dirijat muzica din jocul video Angry Birds, proiectat în timp ce era jucat live de un youtuber, un tânăr m-a oprit după concert. Sunteți dirijorul? Da. Știți, muzica pe care ați cântat-o în seara asta a sunat mai bine decât în jocul meu. Mai vin.”

Vineri, 29 martie 2019, dirijorul Stefan Geiger, cunoscut la Cluj pentru dirijarea acompaniementelor filmelor ”Aventurile Prințului Ahmed” (Parcul Central), ”Cutia Pandorei” (Filarmonica de Stat ”Transilvania”) și ”Metropolis” (în cadrul TIFF, la Castelul Banffy din Bonțida), revine pe scena Filarmonicii cu un eveniment de excepție: ”Simfonia fantastică” de Berlioz, una dintre cele mai cinematografice lucrări muzicale. În deschidere, Concertul pentru vioară în Re major, cu invitata Sarah Christian.

În octombrie 1877, Ceaikovski a plecat de acasă în urma unui mariaj dezastruos care a durat mai puţin de trei luni. Depresia puternică ce l-a copleşit a avut însă un cu totul alt efect decât ar fi fost de aşteptat: o criză ce ar fi blocat orice activitate creativă a avut la Ceaikovski rezultate complet contrare. A părăsit Rusia şi a reluat compoziţia a două dintre lucrările lui cele mai de succes, opera Evgheni Oneghin şi Simfonia a IV-a. În martie 1878, când a plecat din Italia la Clarens, în Elveţia, a compus Concertul pentru vioară cu o viteză remarcabilă.

Concertul pentru vioară este mai puţin dramatic faţă de Concertul pentru pian nr. 1, compus în 1875. Din punct de vedere al bogăţiei conţinutului şi al concepţiei întregului, prima parte este ea însăşi un concert. Din moment ce ambele teme sunt lirice, contrastul este realizat prin alternarea pasajelor pentru vioară şi ansamblu orchestrate transparent cu secţiunile mult mai bogate dedicate exclusiv orchestrei. Eleganta parte lentă începe la instrumentele de suflat din lemn, iar sonoritatea viorii soliste este reţinută şi discretă. Ritmurile vii, ce amintesc de dansurile populare, caracterizează finalul, într-o explozie de virtuozitate a instrumentului solist.

 Lucrarea cea mai spectaculoasă a serii este însă Simfonia fantastică: Episod din viaţa unui artist, în cinci părţi, de Hector Berlioz. Pe 11 septembrie 1827, Berlioz a participat, la Teatrul Odeon din Paris, la un spectacol cu piesa Hamlet, pus în scenă de o companie londoneză. Rolurile feminine erau interpretate de o actriţă de 27 de ani, Harriet Smithson, de care compozitorul s-a îndrăgostit pe loc. Engleza lui era, în cel mai bun caz, precară, iar Berlioz a plecat de la spectacol cu un amalgam de emoţii. A compus această lucrare ca pe o declarație de dragoste la adresa acestei actrițe.

Programul iniţial al Simfoniei a trecut prin numeroase modificări. În ultima versiune, un artist tînăr şi sensibil – însuşi Berlioz – trăieşte experienţa unor viziuni – cele cinci părţi ale lucrării – în care iubita lui este reprezentată muzical printr-o temă numită ideea fixă, întâlnită în fiecare parte, dar de fiecare dată sub o altă formă. Este o lucrare ca o poveste, în care imaginile sunt sugerate de muzică și a cărei putere cinematografică este foarte mare.