A murit fiica lui Elvis Presley. Lisa Marie avea 54 de ani

A murit fiica lui Elvis Presley. Lisa Marie avea 54 de ani

Lisa Marie Presley, fiica legendei rock Elvis Presley, a murit joi la vârsta de 54 de ani, potrivit presei americane care citează familia sa.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Lisa Marie Presley, singurul copil al lui Elvis Presley a fost transportată în cursul nopții la spital, după ce a fost găsită inconștientă în casa ei din California.

Potrivit TMZ, preluată de presa americană, cântăreața și autoarea în vârstă de 54 de ani a fost resuscitată la domiciliu de serviciile de urgență, iar apoi a fost transportată la spital.

Lisa Marie a participat marți la ceremonia Globurilor de Aur alături de mama ei Priscilla.  

Pe 1 februarie, Lisa Marie Presley urma să împlinească 55 de ani. 

„Cu inima grea trebuie să împărtășesc vestea devastatoare că frumoasa mea fiică Lisa Marie ne-a părăsit”, a confirmat Priscilla într-o declarație pentru PEOPLE joi seară.

„Ea a fost cea mai pasionată, puternică și iubitoare femeie pe care am cunoscut-o vreodată. Cerem să ni se respecte intimitatea în încercarea de a face față acestei pierderi. Vă mulțumim pentru rugăciuni", a transmis Priscilla.

Lisa Marie s-a mutat la vârsta de patru ani cu mama sa în Los Angeles, după ce părinţii au divorţat în 1973, aminteşte publicaţia "People".

La 26 mai 1994, s-a căsătorit cu Michael Jackson, la mai puțin de o lună după ce și-a încheiat căsătoria cu primul soț, Danny Keough. Cei doi au divorţat în ianuarie 1996, iar în 1995, a apărut în videoclipul piesei "You Are Not Alone", alături de Michael Jackson.

Fiica lui Elvis Presley a fost căsătorită de 4 ori, unul dintre soți fiind și actorul Nicolas Cage, dar toate căsniciile s-au încheiat după doar 2 ani. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .