Americancele de la The Lee Trio concertează la Cluj

Americancele de la The Lee Trio concertează la Cluj
Asociația Music Camp International și Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) vor organiza un concert susținut de The Lee Trio, împreună cu orchestra și corul Music Camp.

Acesta va avea loc în 5 martie, de la 18:00, la Auditorium Maximum UBB. În prima parte a concertului, copiii care au participat anul acesta la o tabără de incluziune vor prezenta lucrări la care au muncit timp de o săptămână alături de profesorii din cadrul Asociației Music Camp International.

Elevii provin atât din diverse școli de masă din Cluj, cât și de la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere, respectiv de Auz. Pentru majoritatea copiilor va fi prima oară când vor participa într-un concert la Filarmonică sau chiar când vor fi prezenți într-o asemenea sală.

A doua parte a concertului va fi marcată de prestația grupului The Lee Trio. Membrele ansamblului sunt absolvente ale unor instituții prestigioase: Curtis Institute, Juilliard School, Yale și Harvard, Guidhall School of Music & Drama și Hochschule für Musik und Theater Hannover. Cele trei surori (Melinda - pian, Lisa – vioară și Angela - violoncel) au o carieră muzicală de succes, fiind premiate atât ca soliste, cât și în cadrul trioului pe care l-au fondat. 

Formația camerală a avut debutul muzical în 2002 la Londra și de atunci s-a remarcat la nivel internațional prin repertoriul variat pe care îl abordează, prin profesionalism și prin sensibilitatea interpretării, susținând recitaluri și masterclass-uri în orașe precum Shanghai, Hong Kong, Taipei, San Francisco, New York, Toronto, Londra, Copenhaga, Berlin, Paris și Kiev.

O parte integrantă a misiunii The Lee Trio este educația noii generații. Pe lângă masterclass-urile pe care le susține în școli și universități, The Lee Trio sprijină în mod regulat proiecte și concerte pentru promovarea artei în medii defavorizate, prin parteneriate cu diferite organizații cum ar fi Bravo Youth Orchestra sau Music Camp International.

Fiind vorba despre un concert caritabil, deși intrarea este liberă, Music Camp International îi încurajează pe participanți să doneze 20 de lei pentru unul din proiectele asociației: programul afterschool Plus. În cadrul acestui program, 60 de elevi de la două școli din Cluj-Napoca beneficiază în fiecare zi a anului școlar de cursuri de muzică (instrumente și cor), ajutor la teme și câte un sendviș. Donațiile obținute în seara concertului vor fi folosite pentru a acoperi cheltuielile privind mâncarea oferită zilnic copiilor.

Concertul marchează începerea unei campanii mai largi de strângere de fonduri, intitulată "Apetit pentru cunoaștere". Începând cu 15 martie, toți cei care vor dori să ajutela acoperirea costurilor privind sendvișurile copiilor vor putea dona 2 euro prin SMS.

Comenteaza