Aron Dimeny: Filmul lui Purcărete este diferit de tot ce s-a filmat în România după 1990 VIDEO

Protagonistul rolului principal din filmul “Undeva la Palilula” consideră producţia regizată de Silviu Purcărete drept una inedită.

Experienţa pe platoul de filmare alături de Silviu Purcărete, în ce constă farmecul "Palilulei", modul în care e ilustrat "neamul românesc" în producţia de debut în cinema a cunoscutului regizor au fost analizate de Aron Dimeny în cadrul ediţiei de miercuri dimineaţă a "Matinalului" moderat de Cosmina Fernoagă şi Florin Otrocol la REALITATEA FM Cluj.

Cine este Serafim în zilele noastre? Cine poate fi? Suntem noi toţi, cei adaptaţi la condiţiile noastre, umile, de viaţă?
Într-o oarecare măsură, da. Serafim este omul care are speranţe, care visează, care are aspiraţii, ambiţii şi care se confruntă cu o realitate care cumva nu îi permite să-şi realizeze aceste speranţe, dar care îl schimbă profund.

Cum a fost să lucraţi cu Silviu Purcărete?
Am lucrat cu el şi la două spectacole de teatru, "Cumnata lui Pantagruel", în 2004 sau 2005, un spectacol special, care mie mi-a plăcut foarte mult. Atunci am învăţat cum e să lucrezi cu dânsul. După aceea, acum câţiva ani a fost invitatul Teatrului Maghiar de Stat pentru un spectacol de operă, "Gianni Schichi". M-am simţit excelent la filmări, pe relaţia asta dintre regizor şi actor. În primul rând, pentru că am încredere 100% sau 200% şi pentru că şi când lucrează la teatru, la scenă, ceea ce cere actorului este foarte apropiat de ceea ce se impune la film.

Am citit şi cronici "pro", dar şi unele mai puţin favorabile la adresa filmului. "Undeva la Palilula" poate fi şi un film, dar poate fi şi un teatru. Cum v-a fost prezentat acest film, rolul lui Serafim?
Silviu mi-a vorbit despre domnul Dragoş Serafim, care nu mai e printre noi, mi-a povestit puţin despre felul cum era el, despre întâlnirea lor, discuţiile cu dânsul, dar nu neapărat foarte detaliat. Referitor la film, am primit la un moment dat scenariul, care m-a încântat. Până la filmări am avut discuţii tehnice mai degrabă. Fiind un proiect de-a dreptul grandios, erau atât de multe probleme de rezolvat dinainte de filmare, aşa că nu am prea putut sta la discuţii şi tot ce înseamnă detaliu, concepţie am discutat, am descoperit pe parcurs.

S-a reproşat că nu ar exista neapărat un mesaj foarte bine conturat, că se vorbeşte despre una, despre alta. Ce credeţi, merita reprezentat sub forma unui film ce şi-a dorit să facă domnul Purcărete?
Silviu într-un interviu a zis că până acum i s-a reproşat că face film în teatru şi acum va fi invers. Dacă o luăm la modul general, eu sunt 100% sigur că un act artistic, o creaţie are legitimitate pur şi simplu. Le-am zis celor care m-au întrebat dacă să vadă filmul că-l recomand, şi nu pentru că joc eu în film - deşi sunt foarte mândru că fac parte din acest proiect şi din această aventură - nu pentru că îl iubesc şi îl cunosc pe Silviu personal şi profesional, ci pentru că eu consider că este un film bun.

S-a zis că este prea multă poezie, imagine, prea multe simboluri, că deja lucrurile astea s-au mai făcut, le-au mai spus, într-un anumit fel, Fellini, Pasolini, poate chiar Lucian Pintilie.
Eu nu l-am întrebat pe domnul Silviu Purcărete niciodată, dar şi pentru mine este destul de clar că există un fel de omagiu adus tuturor celor amintiţi de dumneavoastră. Pe mine mă încântă la acest film toată poezia, toată melancolia, toată nostalgia. Vorbesc despre ceva foarte emoţional, foarte afectiv. A venit la mine cineva, care nu e neapărat un mare consumator de artă şi care mi-a zis «Mi-a plăcut filmul, dar ceea ce pe mine m-a prins e că vorbeşte foarte mult despre prezentul nostru».

Cât despre acele simboluri şi treceri către comunism, avem şi noi personajele noastre din comunism care stau bine, mersi şi ne influenţează vieţile.
Eu am propria mea teorie pe tema asta. Din când în când am impresia că trăim tot într-o dictatură, doar că e una economică. Am văzut şi reacţia lui Cristian Tudor Popescu, care era foarte supărat, foarte vexat că de ce de 20 de ani toţi regizorii vin şi ne spun "neamul românesc, slab, puturos şi leneş". Eu vreau să-l contrazic însă puţin. Într-adevăr, există această sintagmă în film, dar este un neam pe care totuşi îl iubim şi asta eu văd în filmul ăsta. Filmul nu vorbeşte de la o distanţă în care zice «Suntem aşa, suntem urâţi», ci mai degrabă «Da, poate că suntem aşa, dar suntem totuşi speciali şi ceea ce ni se întâmplă este foarte tragic şi foarte uman».

Purcărete, impresionat de privirea lui Dimeny

Regizorul filmului "Undeva la Palilula", Silviu Purcărete, a precizat, pentru ZIUA de CLUJ, după proiecţia de gală a peliculei la Teatrul Maghiar că s-a oprit la Aron Dimeny pentru rolul principal datorită expresivităţii specifice a privirii sale, chiar dacă fizionomia lui era diferită faţă de cea a doctorului Dragoş Serafim. Aron Dimeny este actor al Teatrului Maghiar din Cluj din 1997.