Arta iese în stradă la Cluj și Iași

Arta iese în stradă la Cluj și Iași

Din această toamnă, Jazz in the Street își schimbă numele în Art in the Street și se extinde în afara Clujului. Astfel, în weekendul 28-29 septembrie arta va ieși pe străzile Iașului, iar în 12-13 octombrie va anima pietonalele din Cluj.

’’Art in the Street este, poate, evenimentul cu cea mai bună energie din câte am organizat până acum. E incredibil să vezi cât de ușor pot niște artiști să transforme orașul și să scoată lumea din casă. Ne bucurăm tare că, anul acesta, reușim să ieșim Cluj-Napoca și să ducem proiectul și în alt oraș din România, anume Iași. Am găsit un centru frumos aici și multă deschidere din partea comunității locale. Abia așteptăm să vedem cine se înscrie și ce proiecte vom descoperi în acest an’’, a declara Alin Vaida, fondatorul Art in the Street.

Începând de luni, 12 august, tinerii artiști plastici și vizuali, dansatori, performeri, actori, animatori, muzicieni și din alte domenii artistice, din România și din străinătate, sunt invitați să se înscrie la cele două evenimente Art in the Street, fie invidual, fie ca parte dintr-un grup, formație sau companie artistică. Formularele de înscriere sunt disponibile pe www.artinthestreet.ro. Tot pe site se găsește și Regulamentul concursului.

Perioadele de desfășurare a concursului sunt diferite, în funcție de orașul în care va avea loc evenimentul. Astfel, înscrierea pentru Art in the Street Iași se va încheia în 5 septembrie 2019, inclusiv, rezultatele urmând a fi comunicate continuu pe măsura înscrierii în concurs, până cel târziu în data de 10 Septembrie 2019.  Artiștii care vor să participe la Art in the Steet Cluj se pot înscrie până în data de 12 septembrie, inclusiv, rezultatele comunicându-se pe întreaga durată a concursului, până cel târziu în data de 17 septembrie. Sunt acceptate propuneri din toate ariile artistice: muzică, dans, film, teatru, fotografie, jonglerie, magie, film etc.

Art in the Street este un program de încurajare și dezvoltare a artei stradale performative , de promovare a tinerilor performerii stradali și de educare a comunității locale asupra rolului și a înțelesului artelor.

Prima ediție Art in the Street a avut loc în 23 aprilie 2016 sub numele Jazz in the Street și a reprezentat un real succes. De atunci, echipa Fapte a mai organizat câteva zeci de astfel de evenimente de o zi, două zile sau de doar câteva ore. În 2018, peste 17.000 de clujeni au luat parte la peste 80 de reprezentații în stradă, pe Bulevardul Eroilor și pe strada Bolyai, susținute de peste 100 de artiști din 35 de grupuri din țară și din străinătate.

Comenteaza