Artă şi senzualitate, în expoziţia "Love unlimited", vernisată la Casa TIFF VIDEO

Artă şi senzualitate, în expoziţia
Expoziţia "Love unlimited" a fost vernisată sâmbătă la Casa TIFF în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo.

">

Fotografiile, în total în număr de 38, tratează tema dragostei, în special cea de cuplu, văzută prin prisma a trei artişti fotografi. Voicu Bojan, Vlad Eftenie şi Cornel Lazia.

În fotografii pot fi văzuţi un "el" şi o "ea" care se îmbrăţişează, se sărută, în ipostaze în general senzuale, unele imagini fiind  mai provocatoare. Nu toate exponatele au însă în centru oameni, fiind ilustrate şi inscripţii ce includ cuvântul "love", sau manechini.

După cum obişnuiesc să facă la fiecare ediţie a festivalului, organizatorii SoNoRo le-au oferit participanţilor la vernisajul expoziţiei câte o cupă de vin.

„Love Unlimited aduce sub bagheta celor trei fotografi, Voicu Bojan, Vlad Eftenie şi Cornel Lazia, momente personale din vieţile oamenilor de peste tot. Mai exact, Voicu Bojan ne propune o incursiune în dragostea tumultoasă, făţişă şi toridă din îndepărtata Cuba, Vlad Eftenie surprinde stări nuanţate, în care, fără doar şi poate, vom retrăi alături de protagonişti dramele sau împlinirile iubirii, iar Cornel Lazia ne propune o descindere în subliminalul sentimentelor stârnite de persoana iubită", arată curatorul expoziţiei, fotograful Şerban Mestecăneanu.

Expoziţia "Love unlimited" - generic ce redă şi tema din acest an a festivalului, va putea fi vizitată la Casa TIFF până pe 2 decembrie, în întervalul orar 9-19. Anterior vernisajului de la Cluj expoziţia a fost prezentată la Muzeul Ţăranului Român din capitală.

 

Comenteaza