Artiștii Teatrului de Păpuși din Cluj, în turneu în Germania

Artiștii Teatrului de Păpuși din Cluj, în turneu în Germania
O echipă a Teatrului de Păpuși Puck din Cluj-Napoca va prezenta între 7 și 10 octombrie spectacolul „Dănilă Prepeleac” la München, Stuttgart, Heidelberg și Frankfurt pe Main.

Îndrăgita poveste a lui Ion Creangă va avea o reprezentație vineri 7 octombrie, de ora 19:00, la Gasteig Zentrum din München, apoi duminică 9 octombrie, de la ora 10:30, la Kulturhaus Karlstorbahnhof. În aceeași zi, de la ora 17:00, artiștii de la Cluj vor juca piesa în Lindembach Hhalle. Luni, 10 octombrie, de la ora 19:00, „Dănilă Prepeleac" ajunge la Teatrul Internațional Frankfurt pe Main.

Una din poveștile cele mai îndrăgite ale românilor este pusă în scenă de Traian Savinescu, iar actorii şi păpuşile alcătuiesc o singură lume, cea care ne duce în universul copilăriei. Spectacolul li se adresează atât copiilor, cât și adulților și are mare priză la public: e viu colorat, interactiv, cu un joc actoricesc încântător, în care protagoniștii aduc sala pe scenă, iar teatrul este adus în mijlocul publicului. Reprezentațiile vor fi subtitrate în limba germană.

Acțiunea spectacolului are în prim-plan doi frati: unul harnic, iar celălalt, Danila, leneș și sărac. Într-o zi, cel mare îi spune acestuia să se ducă la târg cu cei doi boi ai săi, să îi vândă și să cumpere un car și doi boi mai mici. Dănilă intră, astfel, în tot felul de aventuri, incluzând și „lumea dracilor", dar reușește să le descurce pe toate.

Scenariul, regia şi ilustraţia muzicală sunt semnate de Traian Savinescu, iar scenografia de Epaminonda Tiotiu. Distribuția este alcătuită din Ionuţ Constantinescu, Frunzina Anghel, Angelica Pamfilie, Călin Mureşan și Robert Gutunoiu.

 

Etichete
Comenteaza