Atelierele de scriere creativă, susținute de Ovidiu Pecican, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”

Atelierele de scriere creativă, susținute de Ovidiu Pecican, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”
Atelierele de scriere creativă se adresează persoanelor cu vârsta de peste 16 ani și vor avea loc în fiecare sâmbătă, din 5 martie până în 16 aprilie, între orele 10:00 - 12:30, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca.

La fiecare întâlnire, după prezentarea temei și discutarea ei se va trece la scrierea efectivă și apoi la discutarea rezultatelor exercițiului de scriere creativă din ziua respectivă. Astfel, alături de dezbaterea teoretică, se face și necesarul exercițiu efectiv de scriere a unei proze.

Toate creațiile vor fi ulterior publicate pe blogul personal al lui Ovidiu Pecican, membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj, autorul a peste cincizeci de cărți: romane, dar și volume de povestiri, poezie, teatru și interviuri.

 

Comenteaza