Balade de dragoste la Teatrul Naţional

Balade de dragoste la Teatrul Naţional
Un inedit recital de poezie şi muzică bună a fost prezentat în premieră, miercuri seară, în studioul Euphorion al Teatrului Naţional. “De-aş fi rege”, pe versurile lui Radu Stanca, a fost înscenat şi jucat de Sorin Misirianţu, pe muzica şi cu acompaniamentul vocal al lui Ionuţ Mangu şi cu clipuri video susţinute de Raluca Irimia.
Misirianţu a mai avut un proiect similar în urmă cu 15 ani, când a recitat poemele lui Radu Stanca pe muzica trupei de jazz-rock Talitha Qumi şi a pus în scenă şi o operă rock, interpretată live de actorii clujeni. De această dată, el a mizat pe “feeling”, punând în valoare splendidele balade de dragoste, fără să fie însă dulceag, ci doar pasional, şi inserând în joc şi mici elemente ghiduşe, cum ar fi strâmbătura după gustarea unui bob de strugure “prea acru”.

O parte dintre poeme au fost recitate, altele cântate, într-un continuu dialog scenic Misirianţu-Mangu. Actorul a avut o voce bine calibrată şi a comunicat excelent cu muzicianul, acesta fiind, la rândul său, mereu “pe fază” la giumbuşlucurile lui Sorin Misirianţu. Decadent şi pătimaş, actorul a devenit, la un moment dat, autoironic, în poemele “Dac-aş fi rege” şi “Corydon” (“Sunt cel mai frumos din oraşul acesta”). Clipurile muzicale integrate în recital, deşi uşor romanţioase, au completat foarte bine atmosfera fină, exotică şi caldă a spectacolului.


Comenteaza