Burse de 15.000 de euro pentru tinerii muzicieni. Când începe concursul și unde se fac înscrierile

Cea de a zecea ediție a concursului Uniunii Muzicienilor Interpreți din România pune în joc burse în valoare totală de 15.000 de euro pentru tinerii muzicieni.

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

În cadrul ediției a noua a concursului, UNIMIR oferă 15 burse a câte 1.000 de euro fiecare, acordate pe parcursul anului școlar/universitar 2023-2024 (9 luni).

„Anul acesta marcăm zece ediții ale Burselor UNIMIR și suntem bucuroși să putem ajunge din nou la tinerii noștri muzicieni, interpreți și dirijori în formare. Muzica are o influență esențială asupra minții si sufletului nostru, a echilibrului interior, de care avem atâta nevoie. Ne punem mari speranțe în tinerele și nenumăratele noastre talente muzicale. Bursele UNIMIR sunt menite să susțină această speranță și să ofere valorilor în devenire un spațiu în care sa crească și să ne aducă nouă, publicului, această atingere magică a talentului și frumuseții” - a declarat Dr. Felicia Filip, Președintele UNIMIR.

Unde se pot înscrie tinerii muzicieni și care e programul concursului

Dosarele de înscriere se vor completa online, la LINK, conform calendarului Concursului, până cel târziu pe data 8 iunie, ora 12.00. (Detalii - https://www.unimir.net/burse-si-premii/)

Pentru înscriere, candidații pentru Bursele UNIMIR trebuie să fie elevi sau studenți în anul de studiu 2023 – 2024 și să transmită online următoarele documente:

  • Cerere incluzând date de identitate și de contact, numele instituției în care învață candidatul, clasa sau anul de studiu, precum și repertoriul pentru proba practică: două înregistrări cu lucrări reprezentative din stiluri / epoci diferite;
  • Copie după Cartea de Identitate;
  • CV Profesional;

Scrisoare de recomandare din partea unei personalități din domeniu.

Calendarul Concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR 2022 -2023 este următorul:

  • 8 mai - Lansarea Concursului
  • 8 mai - 8 iunie - Depunerea dosarelor de candidatură
  • 9 – 13 iunie - Evaluarea dosarelor de candidatură
  • 14 iunie - Anunțarea candidaților calificați pentru proba practică
  • 1 – 2 iulie - Proba practică a Concursului
  • 3 iulie - Anunțarea bursierilor Ediției 2023 - 2024.

Regulamentul Concursului și alte informații și detalii depre burse și procesul de aplicare sunt disponibile pe website-ul Uniunii Muzicienilor Interpreți din România, secțiunea Burse și premii, la www.unimir.net/burse-si-premii/; contact - unimir.burse@gmail.com.

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) este o organizaţie neguvemamentală, nonprofit, constituită prin asocierea liberă a personalităţilor care s-au distins în arta creaţiei interpretative prin activitate individuală de referinţă în plan naţional şi internaţional. UNIMIR evidenţiază, susţine şi promovează valorile creaţiei interpretative româneşti.

Începând din 2020, Președintele UNIMIR este soprana Dr. Felicia Filip, iar din conducere mai fac parte Vicepreședinte Prof. Univ. Dr. Viniciu Moroianu, Prof. Univ. Dr. Gabriel Croitoru, Dr. Anna Ungureanu, Conf. Univ. Dr. Mariana Colpoș și interpreta de muzică populară Floarea Calotă.

Sursă fotografii: UNIMIR

Comenteaza