Castelul Banffy din Gilău și-a redeschis porțile pentru public

Castelul Banffy din Gilău și-a redeschis porțile pentru public

Vineri, 17 mai, castelul renovat din Gilău și-a redeschis porțile într-un cadru festiv, marcând un nou moment important în conservarea patrimoniului cultural al Transilvaniei.

Ceremonia de deschidere a continuat cu un miniconcert de muzică clasică și cu vernisarea expoziției „Gilău, unde istoria renaște”, prilej cu care istoricul de artă Attila Weisz a vorbit despre tumultoasa istorie a castelului, iar arhitectul Gábor Tóthfalusi a prezentat complexele etape de restaurare prin care a trecut edificiul din 2019 încoace.

La recepția festivă, care a încheiat ceremonia de deschidere, istoricul Tamás Barcsay, care a locuit în castelul din Gilău împreună cu familia sa până la vârsta de patru ani și de la care Nagy Elek a achiziționat clădirea, aflată atunci într-o stare foarte deteriorată, a declarat: „A fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea să închei acest acord cu Nagy Elek, rezultatul fiind că acum castelul strălucește din nou în toată splendoarea sa de odinioară. Am reușit să salvăm ceva ce poate bucura nu doar o familie, ci întreaga comunitate”. În completare, Elek Nagy a precizat că Tamás Barcsay și sora acestuia vor putea locui permanent la castel, având camere rezervate.

După ceremonia oficială, porțile castelului s-au deschis pentru publicul larg. Astfel, vineri începând cu ora 17:00, și sâmbătă de la ora 12:00, cele peste o mie de persoane care au trecut pragul castelului au putut să se bucure de programul diversificat pregătit de organizatori. Acesta a inclus activități medievale pentru copii și adulți, organizate de Compania Salina, precum tir cu arcul și arbaleta, jocuri medievale, demonstrații de scrimă, confecționarea de bijuterii etc, concerte de muzică populară din Țara Călatei și plimbări ghidate în limba română și maghiară, organizate în colaborare cu Asociația Korzo. Serile s-au încheiat cu concerte susținute de trupele Tokos și Loose Neckties Society, invitat special Novák Péter.

Detalii despre renovare

Renovarea Castelul Rákóczi-Bánffy din Gilău a fost inițiată de omul de afaceri Elek Nagy și a fost realizată cu ajutorul biroului de proiectare arhitecturală Tektum Architectura & Arta și a biroului de consultanță pentru proiecte RegioConsult. În 2017, proiectul a câștigat finanțare europeană, iar lucrările au început în 2018, cu cooperarea ADD Concept și Kvadrum Axis. Valoarea totală a proiectului a fost de 7,12 milioane de euro (peste 30 de milioane de lei), finanțarea fiind asigurată de Uniunea Europeană, guvernul Ungariei și Fundația „Tradiții Transilvane” prezidată de Elek Nagy, care a contribuit cu peste 3 milioane de euro. Renovarea va continua anul viitor cu restaurarea parcului castelului și a castrului roman, într-un proiect de 2,15 milioane de euro.

Istoria castelului

Castelul din Gilău își are începuturile în secolul al XIII-lea, când surse scrise menționează deja o curte nobiliară aici, ca unul dintre centrele întinsei moșii a episcopilor Transilvaniei, situată la vest de Cluj. Prima mențiune documentară a centrului domeniului episcopal (curia) din Gilău datează din 1373. Cea mai veche parte a castelului din Gilău, reședința episcopului, a fost construită la începutul secolului al XV-lea. Planul actual al castelului, cu formă pătrată și întărit cu turnuri cilindrice la colțuri, a fost realizat în anii 1540, când, din cauza înaintării turcilor, Statileo János, unul dintre ultimii episcopi catolici medievali din Transilvania, a construit o cetate modernă.

În Evul Mediu, cetatea și moșia care aparțineau episcopiei Transilvaniei și-au schimbat frecvent proprietarii. În perioada domniei celor doi principi Rákóczi, castelul a fost transformat într-una dintre cele mai spectaculoase reședințe princiare din Transilvania, un palat confortabil cu modificări semnificative la clădirile interioare și fortificații. Castelul a funcționat ca una dintre cele mai importante reședințe ale principilor Rákóczi până în anii 1660, apoi a fost preluată de Dénes Bánffy pentru familia sa. În anii 1830-1840, castelul a căpătat forma actuală, însă a fost distrus parțial de un incendiu în 1861 și reconstruit după 1871. Naționalizat în perioada comunistă, castelul a funcționat ca școală pentru copii cu dizabilități între 1972 și 2002.

În 2012, castelul a fost restituit fiului ultimului proprietar, Tamás Barcsay, profesor de istorie stabilit în Canada. Doi ani mai târziu, Elek Nagy, un om de afaceri cu multiple legături clujene, a cumpărat castelul monument istoric, pe care mai apoi l-a donat Fundației „Tradiții Transilvane”.

Etichete
Comenteaza