Castelul Banffy din Răscruci, restaurat din bani europeni. Investiţie de 4,5 milioane euro

Castelul Banffy din Răscruci, restaurat din bani europeni. Investiţie de 4,5 milioane euro
Obiectivul din localitatea clujeană va fi restaurat din fonduri europene şi judeţene, investiţia totală fiind de 4,5 milioane de euro. Va putea fi vizitat gratuit timp de 5 ani.

Conform administraţiei judeţene, restaurarea și conservarea ansamblului monument-istoric, format din clădirea castelului și parcul care îl înconjoară, are ca scop introducerea acestuia în circuitul turistic, dar aici vor fi organizate şi evenimente culturale. Într-o primă etapă vor fi create 6 noi locuri de muncă urmând ca, în funcție de gradul de vizitare, numărul lor să crească.

„Restaurarea Castelului Banffy din Răscruci va determina o creștere a potențialului turistic al comunei Bonțida și a zonelor limitrofe, cu consecinţele benefice de rigoare în ceea ce priveşte dezvoltarea economică a zonei. Mai mult decât atât, timp de cinci ani de la finalizarea proiectului

Castelul va putea fi vizitat gratuit, fapt care va atrage, cu siguranţă, un aflux considerabil de turişti. În prezent, în paralel cu obținerea tuturor avizelor aferente documentației tehnico-economice a proiectului, echipa de specialiști a Consiliului Județean (CJ) lucrează intens la finalizarea dosarului de finanțare în vederea accesării fondurilor europene în valoare de circa 4,5 milioane de euro", a declarat președintele CJ, Alin Tişe.

Dosarul va fi depus spre finanțare europeană până cel târziu în 25 noiembrie. Investiţia se ridică la suma totală de 20,1 milioane de lei (taxa pe valoarea adăugată inclusă), din care finanţare nerambursabilă de 19 milioane şi contribuţia judeţului, de 393.802 lei.

Castelul din Răscruci, al cărui domeniu se întinde pe 4,5 hectare, a fost proprietatea familiei Bánffy, fiind o parte a domeniului de la Bonţida. Castelul a fost construit în stil neoclasic eclectic şi folosea ca reşedinţă de vară a familiei Banffy.

Este înconjurat de un parc cu o vastă întindere, considerat drept unul dintre cele mai frumoase parcuri ale domeniilor familiei nobiliare. Accesul în pavilionul castelului, construit de contele Dionisie Banffy, se face prin două scări dispuse în partea sudică, care conduc pe o terasă susţinută de opt coloane dorice.

Piesa de rezistență este salonul de primire sau sufrageria. Aici s-a păstrat un bufet din lemn cu același tip de sculpturi și o vitrină cu o valoare artistică aparte, în secolul XX fiind expusă la o expoziție de la Paris. Salonul, tipic renascentist, are pereții îmbrăcați în lemn, cu tavan din lemn casetat.

Casetele din tavan sunt sculptate în stilul Renașterii germane, fiind imprimate forma blazonului și genealogiei familiei Bánffy, precum și numele celor mai reprezentative personalități din istoria Ungariei și Transilvaniei. Deasupra unei uși este sculptată inscripția "Salus intratibus pax exeuntibus".

O altă piesă interesantă ca valoare artistică în încăpere este soba din teracotă verde. Se pare că aceasta ar fi fost realizată după modelul renascentist aflat în salonul împăratului Franz Josef. Pe cele trei laturi din partea superioară ale sobei sunt sculptate scene care zugrăvesc alegerea căpeteniei Arpad, întemeierea Ungariei și adunarea de la Ópusztaszer. Cele trei scene în relief de deasupra brâului imortalizează pierderea bătăliei din 1526 de la Mohács.

În primăvara acestui an, circa 900 de persoane au vizitat castelul în cadrul evenimentului "Ziua Porţilor Deschise". Vineri, 4 octombrie, va fi gazda unui fashion show organizat în cadrul ZAIN - Design Expressions. Designeri români Raul Lazăr, Crina Bulprich, Lucian Rusu și Ioana Ciolacu vor prezenta peste 40 de ţinute din noile lor colecţii.

Comenteaza