Castelul Martinuzzi, fotografiat cu o dronă FOTO

Castelul Martinuzzi, fotografiat cu o dronă FOTO
Tehnologia folosită la vânătoarea teroriştilor a ajuns şi la Vinţu de Jos.

Comuna Vinţu de Jos, judeţul Alba, este cel mai bine cunoscută ca locul unde te dai jos din tren ca să iei legătura spre Sibiu, sau ca locul pe unde scurtezi drumul cu maşina dintre Alba Iulia şi Deva, ca să ocoleşti Sebeşul. În grabă spre alte zări, puţini turişti opresc să vadă ruinele castelului renascenstist Martinuzzi sau biserica evanghelică din localitate.

Castelul a prins un pic de viaţă zilele trecute, când a fost „vedeta" unei sesiuni foto realizată cu o tehnologie nouă, care arată monumentul dintr-o perspectivă neobişnuită, adică de la o înălţime de circa 80 de metri.

Fotografiile au fost realizate de doi pasionaţi de istorie din Sebeş, Cornelia Guju, doctorandă în istorie la Universitatea Würzburg, şi producătorul audio-video Eduard Schneider.
Cei doi au utilizat o cameră foto/video instalată pe o dronă cu patru propulsoare (quadcopter). Tehnologia dronelor este folosită în mod curent la vânătoarea de terorişti în Afganistan. Nu e de mirare că localnicii care au văzut desfăşurarea de forţe din preajma castelului au fost surprinşi. „Un bărbat care trecea pe bicicletă, vorbind la mobil şi mâncând un măr în acelaşi timp, ne-a privit cu ochii mari, uimit de ce făceam acolo", povesteşte amuzată Cornelia Guju.
Imaginile rezultate, pe care le reproducem cu acceptul autorilor, sunt cât se poate de spectaculoase. „Dorim să facem o prezentare video a fostului castel, iar fotografiile aeriene ne-au ajutat să observăm mai bine planul acestuia", a mai spus Cornelia Guju.

Istorie sângeroasă

Ruinele castelului se află cam la un kilometru pe stânga de drumul principal care străbate comuna, cum vii dinspre Deva.
La vremea lui, edificiul a fost considerat cel mai valoros castel din Transilvania construit în stilul Renaşterii. Acum este împrejumuit de sârmă ghimpată şi, dacă nu ar exista o tablă explicativă în română, engleză şi franceză, ar lăsa senzaţia de abandon complet.
Castelul a fost iniţial o mănăstire dominicană, care s-a ruinat, la propriu şi la figurat, în urma incursiunilor turceşti. Intrată în jurul anului 1550 în mâinile episcopului de Oradea, Gheorghe Martinuzzi - guvernatorul şi unul dintre „părinţii" principatului autonom al Transilvaniei -, clădirea a fost refăcută, mănăstirea fiind transformată în castel. Aici este locul unde Martinuzzi a fost asasinat în 18 decembrie 1551 din ordinul generalilor austrieci Castaldo şi Pallavicini.
Apoi, castelul a trecut prin mai multe mâini, fiind şi locul unde a fost otrăvit, în 1597, Aron Tiranul, fost domn al Moldovei, arestat de oştile transilvănene la ordinul principelui Sigismund Bathory. În secolul următor, reşedinţa ajunge în stăpânirea principelui transilvănean Gabriel Bethlen, care termină refacerea castelului, în stil renascentist, acesta devenind o bijuterie de artă a vremurilor respective. Actuala poartă, în stil baroc a fost adăugată în 1733.

Proiect de conservare

Din păcate, din măreţul edificiu abia au rămas în picioare zidul de nord, un turn şi poarta. Potrivit primarului din Vinţu de Jos, Gheorghe Vlad, ruinele se află în proprietatea Episcopiei Romano-Catolice de Alba-Iulia, care recent şi-a manifestat intenţia de a le valorifica turistic.
„Există un proiect de conservare a ruinelor, făcut de episcopie, cu care am purtat discuţii pe această temă în toamna anului trecut. Din câte am înţeles, vor concesiona terenul din jur cuiva care îl va igieniza şi amenaja pentru turişti", a declarat primarul comunei.


Excursie pe Valea Dinozaurilor

Valea Dinozaurilor, din hotarul satului Sânpetru, judeţul Hunedoara, se află cam la două ore şi jumătate de condus de Cluj. O excursie cu maşina pe urmele dinozaurilor pitici poate fi combinată cu o vizită la Rezervaţia de Zimbri de la Haţeg aflată în drum, sau Biserica din Densuş şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa, aflate la o aruncătură de băţ. O altă biserică medievală interesantă se află chiar în satul Sânpetru, în intersecţia de unde porneşte drumul spre Ohaba Sibişel.

Valea Dinozaurilor se află chiar pe acest drum şi este unul dintre cele mai bine semnalizate trasee turistice din România, graţie eforturilor făcute de Geoparcul Dinozaurilor, instituţie care protejează zona în care trăiau acum 70 de milioane de ani faimoşii dinozauri pitici din Ţara Haţegului.

Pot fi vizitate cu uşurinţă două situri unde s-au descoperite fosile ale animalelor preistorice. Primul este Râpa Dinozaurilor, la care se ajunge traversând râul, în drept cu punctul de informare amenajat la mică distanţă după ieşirea din Sânpetru (există o punte de lemn, dar şi un vad pentru maşini). Apoi urmează un traseu de 20-30 de minute, pe jos.
Al doilea sit, Dealul Mare al Dinozaurilor este şi mai la îndemână, fiind situat chiar pe şoseaua bine asfaltată care leagă Sânpetru de Ohaba Sibişel. Nu vă aşteptaţi însă să găsiţi schelete sau ouă de dinozauri, ci doar două tăbliţe, una - de pe vremea „dinozaurilor" moderni - care insistă să nu intraţi în sit, dacă nu sunteţi „persoană autorizată" şi o a doua, instalată după amenajarea traseului, care explică în mare ce este de văzut.

Excursia poate fi una excelentă pentru copii. Atenţie, însă, nu există posibilitatea de a apela la ghizi, aşa că, pentru a şti ce să le spuneţi, puteţi începe documentarea la adresa http://www.hateggeoparc.ro/.

 

Comenteaza